”NU ne șantajați cu pandemia ca să omorâți democrația!
Președintele Iohannis susține încălcarea drepturilor drepturilor și libertăților românilor dorită de Guvernul PNL și șantajează Parlamentul. Vrea să ascundă astfel că Executivul a pierdut total controlul asupra pandemiei din cauza propriilor prostii.
E doar vina Guvernului Orban că a încălcat drepturi și libertăți prin ordin de ministru. Așa a ajuns să provoace o criză în care pacienții infectați să plece din spitale. Este revoltător și cinic să arunci în spatele Parlamentului tâmpeniile Cabinetului Orban!
Dacă există români care contestă existența virusului o fac, din păcate, folosind chiar cuvintele președintelui Iohannis din martie când spunea că virusul e o ”simplă răceală”. Atunci când se gândea doar la anticipate în loc să se lupte cu pandemia!
Dezastrul în care se află astăzi România, recunoscut astăzi inclusiv Președinte, aparține în integralitate Guvernului Său!
Ați avut toate pârghiile necesare gestionării eficiente a pandemiei. Dar ați scăpat situația de sub control! NU mai încercați să găsiți vinovați!
Ați trimis în Parlament, pe ultima sută de metri, ca de fiecare dată, o lege proastă, care încalcă flagrant drepturile și libertățile cetățenești! Proiectul a trecut deja prin Camera Deputaților și este dezbătut la Senat în comisiile de specialitate.
Nu vom ceda șantajului și nu vom permite încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Soluția este o lege clară, aplicabilă și care să nu permită abuzuri. Asta vom și face!”, a transmis Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară