Data publicării:

Ciolacu, întrevedere tête-à-tête cu Viktor Orbán. Discuție despre Schengen. Din delegația care se va deplasa la Budapesta face parte și Predoiu

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, însoțit de membri ai Cabinetului, efectuează vineri, 22 noiembrie, o vizită de lucru în Ungaria, unde va avea consultări cu privire la procesul de integrare deplină a României în Spațiul Schengen.

”Vreau să îmi finalizez mandatul cu obținerea deciziei intrării depline a României în Schengen. În acest sens, mă voi întâlni cu omologul meu ungar și cu oficiali din Ungaria, țara ce deține Președinția în exercițiu a Consiliului UE, pentru a avansa în acest proces important pentru țara noastră. După finalizarea primei etape a aderării României la Schengen în martie 2024, prioritatea noastră este să definitivăm acest demers prin ridicarea controalelor și la frontierele terestre până la sfârșitul acestui an.  Continuăm să contăm pe sprijinul activ al Ungariei, pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat premierul Marcel Ciolacu. 


În cadrul vizitei, premierul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere tête-à-tête cu omologul său ungar, Viktor Orbán, urmată de o reuniune în plen a celor două delegații oficiale și de declarații comune de presă. În paralel, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, va avea întâlniri cu miniștrii de interne ai Ungariei, Austriei și Bulgariei, precum și cu doamna Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne al Uniunii Europene.


Această vizită la Budapesta a delegației conduse de prim-ministrul Marcel Ciolacu are loc în contextul în care Ungaria deține, până la 31 decembrie 2024, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, având un rol decisiv în sprijinirea agendei europene de extindere a Spațiului Schengen.


Din delegația română, care se va deplasa la Budapesta, fac parte vicepremierul și ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, miniștrii afacerilor externe, Luminița Odobescu, și al transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, consilierul onorific al prim-ministrului și vicepreședinte al Parlamentului European, Victor Negrescu, și președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel