"Astăzi am primit răspuns şi de la Comisia de la Veneţia, că vor iniţia demersurile şi discuţiile în interiorul Comisiei, la sesizarea Comisiei de monitorizare a APCE. Aş dori să mulţumesc socialiştilor europeni. După mult timp au fost alături de noi şi ne-au susţinut, şi prin vot. Nu am nicio problemă, nu am avut nici în alte dăţi. În cazul în care PSD în anumite momente nu a avut o comunicare sau a ajuns la anumite relaţii tensionate, atât cu domnul Timmermans, cât şi cu domnul Stanişev, eu o să îmi cer scuze, ca şi preşedinte interimar. Nu am nicio reţinere. În perioada următoare o să fac o deplasare la Bruxelles, unde o să am o discuţii cu mai mulţi socialişti europeni, inclusiv cu persoanele invocate mai devreme", a declarat liderul PSD, vineri seara, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului.
A prezentat scrisoarea deschisă adresată lui Ludovic Orban
Ciolacu a menţionat că în cadrul şedinţei a prezentat şi scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Ludovic Orban, pe tema modificării legislaţiei electorale.
"Am avut o întâlnire cu colegii mei din teritoriu. Am prezentat şi scrisoarea deschisă adresată primului ministru, de astăzi: aceeaşi temă de a se stopa acest abuz de putere cu privire la modificarea legislaţiei electorale", a spus Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”