Data publicării:

Ciolacu îl acuză pe Orban de atitudine "sfidătoare" şi "neproductivă". Este hotărât să sesizeze CCR

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, ar putea face o sesizare la CCR pentru "de abuz în serviciu" , dacă premierul Ludovic Orban nu va veni în faţa Parlamentului.

Întrebat, la Antena 3, ce va face dacă prim-ministrul nu se prezintă în Parlament şi nu trimite nici măcar raportul cu privire la măsurile luate pentru combaterea COVID-19, Ciolacu a răspuns: "Vom face şi invitaţie scrisă, vom face sesizare la CCR. Părerea mea este că o hotărâre a Parlamentului este lege, nu se discută, nimeni nu a comentat aşa ceva până acum".

Ciolacu a amintit că Parlamentul a aprobat o hotărâre prin care premierul este obligat la fiecare şapte zile sau de câte ori este nevoie să facă o informare în privinţa măsurilor luate pentru combaterea COVID-19.

"Este abuz în serviciu faptul că dânsul sfidează Parlamentul. Ce nu înţeleg, cum poţi să ai o asemenea atitudine atât timp cât Constituţia obligă funcţionarea Parlamentului în stare de urgenţă, indiferent dacă este în vacanţă parlamentară trebuie să se reunească. Stau şi mă uit la ce declaraţii emite prim-ministrul şi mă mir că un asemenea personaj este prim-ministru şi vine cu asemenea atitudine faţă de Parlamentul României", a susţinut liderul PSD.

Atitudine "sfidătoare" şi "neproductivă"

În opinia președintelui interimar PSD, premierul are o atitudine "sfidătoare" şi "neproductivă".

"Într-o stare de urgenţă, când oamenii sunt debusolaţi, românii au alte aşteptări şi de la Executiv şi de la Parlament, nu poţi să spui că Parlamentul nu este funcţional atât timp cât astăzi i-ai atacat legile, de fapt ordonanţele emise de către tine, devenite legi, le-ai atacat la CCR. Este o atitudine de vătaf. E stăpân peste tot, nu acceptă nicio lecţie de la nimeni, de la niciun specialist şi aveţi cazul Streinu-Cercel. (...) Parlamentul este deplin funcţional, adoptăm legi bune, chiar dacă sunt atacate, aşteptăm deciziile CCR, o să ne facem treaba în continuare", a completat Ciolacu.

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că se va prezenta în Parlament atunci când va fi reluată activitatea, dacă va fi invitat,amintește Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel