Data publicării:
Ciolacu îi răspunde lui Vladimir Putin după interviul în care a menționat și România
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj, după ce președintele Putin a menționat România în interviul cu Tucker Carlson.
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de interviul făcut de Tucker Carlson cu Vladimir Putin, în care liderul rus a menționat România.
„Din nou, Vladimir Putin a ieșit cu o declarație referitoare la faptul că Ucraina este un stat artificial cu teritorii preluate inclusiv de la România. Cum vedeți aceste afirmații“, a fost întrebat Marcel Ciolacu.
„Nici eu, nici dumneavoastră, nu vom influența vreodată istoria. Înțeleg manipularea pe care o face dictatorul Vladimir Putin. România, când a aderat la UE, a încheiat acorduri, fiindcă a fost obligată să încheie acorduri privind suveranitatea teritorială și granițele fiecărui stat. Aici mai mă supăr, mai ales când vine alegerile, când aud acea poveste cu ungurii care vin și ne fură Ardealul. Toată lumea care este în UE a semnat aceste acorduri.
În ceea ce privește formarea Ucrainei, eu vă spun un singur lucru - Ucraina e un stat suveran și independent, iar poporul ucrainean e suveran să-și decidă destinul, cum noi ni-l decidem pe al nostru. Agresorul în acel război este Vladimir Putin. Restul - cum prezentăm istoria și cum o așezăm - m-ați pierdut de client“, a spus Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI - Ciolacu, anunțul zilei privind decizia în dosarul Roșia Montană
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News