
"Viziunea PSD privind guvernarea se referă la dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie aici, în România! 19 proiecte de investiţii în valoare de 6,4 miliarde de lei, din care 2,2 miliarde ajutor de stat, au fost aprobate săptămâna aceasta prin schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie derulată de Ministerul Finanţelor (HG 807). Acestea înseamnă în fapt un efect triplu de multiplicare în economie şi peste 4 mii de noi locuri de muncă care vor fi create", menţionează liderul PSD, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Trei obiective ale guvernării
El arată că "vom contribui astfel la dezvoltarea unor industrii competitive în România: industria auto, industria materialelor de construcţii, industria alimentară, industria IT, industria farmaceutică, activităţi de asistenţă spitalicească şi fabricarea produselor din cauciuc".
Preşedintele PSD subliniază că "aceasta este singura cale structurală de a atinge cele trei mari obiective ale guvernării:
1. creştere economică prin producţie şi investiţii în România;
2. stoparea creşterii preţurilor şi refacerea puterii de cumpărare;
3. crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite".
"Am promis că vom trece de la economia bazată pe consum de bunuri din import la economia bazată pe producţie aici, în România. În 2023 şi 2024 vom întoarce în economie şi pentru populaţie 8-10% din PIB, de 5 ori mai mult decât în timpul guvernărilor anterioare", mai afirmă Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Un autobuz a căzut de pe un pod aproape de Veneţia. Un pompier italian spune că "sunt prea mulţi morţi" - Galerie foto