Data publicării:
Ciolacu: Cred că vom avea a doua creştere economică din Europa anul viitor, de 3,4%
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni seara, că România ar urma să aibă în anul 2024 a doua creştere economică din Europa, de 3,4%.
Premierul a menţionat, la Digi 24, că s-a întâlnit luni cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi că a discutat cu acesta despre proiectul de buget şi despre efectele măsurilor adoptate deja.
'Avem un buget sustenabil. Avem o economie care se susţine foarte bine. Cred că vom avea a doua creştere economică din Europa anul viitor, de 3,4%. Avem această abordare, corectă din punctul meu de vedere, investiţiile să depăşească cu mult deficitul asumat. Acesta e primul an, anul viitor va fi al doilea an. Am prins la investiţii 7,3%, respectiv 25 de miliarde de euro. E un record. Vorbim şi de procent din PIB, dar vorbim şi de nominal, fiindcă PIB-ul a crescut şi pe real. Am introdus deflatorul şi am scăzut, ca să aflăm realul. Şi anul viitor, PIB-ul va creşte iarăşi cu aproape 150 de miliarde', a afirmat Ciolacu.
Premierul a menţionat că datoria publică va scădea în anul 2024 cu 1-2 puncte procentuale.
'Prin această mărire a PIB-ului, datoria publică va scădea unul sau două puncte procentuale. Şi este şi normal. Cu alte cuvinte, rămânem cel puţin la acelaşi nivel de datorie. Anul viitor - şi a fost una dintre discuţiile cu domnul guvernator, cum e normal - nu vor fi probleme în ce priveşte datoria la dobânzi şi la plăţi. Eu nu pot să ies, să mă duc la băncile de unde ne-am împrumutat să le spun: 'Ştiţi, nu am făcut eu datoria'. A încercat cineva, prin Brazilia, când avea cea mai mare datorie publică.
Pe de altă parte, sunt ţări care au datorie peste 100% a PIB-ului. (...) Italia, Portugalia. A avut şi Spania 114. Dar am vorbit cu premierul Pedro Sanchez şi cu fostul prim-ministru al Portugaliei. Am zis: 'Noi, când ne-am dus la Comisie am explicat că datoria publică şi deficitele se duc în primul rând în investiţii'. Asta este cheia. Se multiplică investiţiile în economie, cu componente de consum', a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. El a adăugat că în România există două milioane de pensionari în pragul sărăciei, iar pensia medie este de 2.100 de lei. Prin recalcularea din septembrie se va ajunge la o pensie medie de 2.800 de lei.
În acest sens, a adăugat că ministrul Muncii 'nu a ştiut să explice foarte bine' procentul mediu cu care vor fi majorate pensiile.
'Nu a spus nimeni că se majorează cu 40%. Dacă cineva a spus, poate nu a ştiut să explice foarte bine. Sunt pensii care cresc şi cu 40%. Certitudinea este că avem o nouă lege a pensiilor, acceptată în primul rând ca şi jalon îndeplinit de Comisia Europeană. Avem o lege care trebuie respectată, respectiv pensiile se indexează la începutul anului cu media ratei inflaţiei din anul anterior, care este de 13,8%. Se aplică la toată lumea, mai puţin la partea specială a pensiilor, (...) (unde se indexează, n.r.) doar partea de contribuţie. Dacă partea specială depăşeşte partea de contribuţie, atunci se scade din partea de contribuţie şi se echilibrează', a mai afirmat Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News