Data actualizării:
Data publicării:

Ciolacu, despre Orban și Cîțu: CATASTROFE! Dîncu să se pronunțe mai puțin ca sociolog

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Marcel Ciolacu a spus pe cine preferă la șefia PNL, între Ludovic Orban și Florin Cîțu.

În contextul în care Vasile Dîncu a declarat că, din punct de vedere sociologic, după cifrele sale, electoratul PSD l-ar prefera pe Ludovic Orban în fruntea PNL, Marcel Ciolacu a avut o replică tăioasă.  Întrebat pe cine preferă el la șefia PNL, dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, Marcel Ciolacu a răspuns:

"Pe niciunul. Amândoi sunt două catastrofe! Și vedeți din împrumuturile pe care le-au făcut. Aș prefera în schimb ca domnul Dîncu să se exprime mai mult politic, ca un PSD-ist de frunte ce este, ca președinte al Consiliului Național, decât ca sociologic".

Mai mult, Marcel Ciolacu a mai fost întrebat și despre șefia la USR PLUS și pe cine preferă în acest caz. 

După un moment de tăcere și un zâmbet larg, Marcel Ciolacu a răspuns, în glumă: "... l-aș susține pe domnul Drulă".

MOȚIUNE CENZURĂ împotriva Guvernului Cîțu. Ciolacu a anunțat când o va depune PSD. Unanimitate de voturi

”Prim-ministru penal condamnat și țepar dovedit”

”Domnul prim-ministru Cîțu ar fi trebuit să fie plecat de cel puțin o săptămână din fruntea Guvernului României. Ori prin demisie, cum ar fi făcut orice om responsabil de stat, mai ales când prinzi o asemenea funcție și când ești prim-ministru al unei țări membre a UE, ori să i se ceară demisia, în cazul în care nu ai responsabilitatea de a-ți da demisia, de către cel care l-a susținut prim-ministru al României, de către cel care și-a dorit această coaliție a pierzătorilor, dl. Klaus Iohannis. Motivele principale sunt explozia prețurilor, gestionarea dezastruoasă a campaniei de vaccinare, dar și faptul că avem un prim-ministru penal condamnat și țepar dovedit, în urma documentelor pe care le-am citit cu toții. S-a ajuns prea departe, am înghețat veniturilor românilor, în privat și public, am înghețat salarii și pensii. 

PSD are 204 voturi, are nevoie de încă 30

Am decis în unanimitate de voturi că vom depune moțiunea de cenzură când vom avea cele 234 de voturi necesare să treacă această moțiune.” a anunțat Marcel Ciolacu, lider al PSD, în urmă cu puțin timp. 

Vezi mai multe aici

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel