Data actualizării:
Data publicării:

Ciolacu anunță o posibilă creștere a salariului minim: E o discuție să avem mărirea de anul acesta

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Marcel Ciolacu
Sursă foto: Facebook Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat marți că este posibilă o nouă creștere a salariului minim pe economie. 

Întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă majorarea s-ar aplica în acest 2022 sau anul viitor, Ciolacu a spus că ”este o discuție să avem mărirea de anul acesta”.

”Este o propunere de la IMM-uri care spune că dacă se mărește salariul minim, cele 200 de lei diferență să nu fie impozitate cu CAS și CASS”, a mai spus Ciolacu.

Citește și Ciolacu anunță OUG pentru contracararea creșterii prețurilor la materialele de construcții / video

Executivul va adopta o ordonanță de urgență pentru a contracara creșterea prețurilor la materialele de construcții, a spus președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Știm cu toții că multe dintre proiectele dumneavoastră de dezvoltare sunt blocate din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcții. De aceea, vom veni urgent cu un act normativ prin care toate contractele de investiții de la nivel local – fie ele finanțate prin PNDL 1 sau PNDL 2, dar și cele din fonduri europene, să fie actualizate cu noile prețuri la materialele de construcții. Vreau ca toate investițiile aflate în derulare să fie finalizate rapid”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD, la o ședință a Asociației Orașelor din România.

Marcel Ciolacu a precizat că sunt lucrări de peste 40 de miliarde de lei – școli, spitale, drumuri. „Le vom debloca și finaliza împreună! Acesta este obiectivul nostru comun”, a declarat președintele PSD.

De asemenea, Marcel Ciolacu a declarat că PNRR-ul trebuie să fie descentralizat.

„Ne-am bătut și am obținut acordul Comisiei Europene pentru ca Agențiile de Dezvoltare Regională să fie implicate în mecanismele de decizie și cheltuire a banilor europeni. Era o chestiune de bun-simț. Primarii știu mai bine să urmărească un proiect local și au și interesul să o facă, decât cineva dintr-un minister de la București. Pe de altă parte, s-au pus la dispoziție peste 63 de miliarde de lei pentru investiții, bani de la bugetul de stat pentru programul Anghel Saligny. PSD a insistat și a reușit să fie cuprinse și proiectele de gaze și drumuri. Sunt peste 13 miliarde de lei în plus pentru aceste două obiective majore”, a adăugat liderul PSD. Vezi știrea și video aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel