Ciocnire soldată cu șase victime civile, la granița dintre Pakistan și Afganistan
Șase civili și-au pierdut viața la granița dintre Pakistan și Afganistan.
Forţele talibane afgane au deschis focul duminică la un punct de trecere a frontierei cu Pakistanul, omorând şase civili, a anunţat armata pakistaneză care a ripostat, notează AFP. În plus, mai mult de zece persoane au fost rănite de "tirurile neprovocate şi la întâmplare" din apropierea oraşului Chaman din provincia pakistaneză Baluchistan, a adăugat armata într-un comunicat.
Pakistanezii au răspuns pe măsură
"Forţele de frontieră pakistaneze au răspuns pe măsură împotriva agresiunii nejustificate, dar au evitat să vizeze civilii nevinovaţi din zonă", se arată în document. "Pakistanul a contactat autorităţile afgane de la Kabul pentru a sublinia gravitatea situaţiei şi a solicitat măsuri stricte pentru a evita orice astfel de incidente pe viitor", a adăugat sursa.
Confruntarea a avut loc în momentul în care forţele afgane au încercat să taie o parte din gardul de la frontieră, a declarat pentru AFP un înalt responsabil al guvernului provincial, sub protecţia anonimatului. Un purtător de cuvânt al poliţiei din provincia Kandahar (sud) a confirmat că a avut loc o ciocnire la frontieră, fără a oferi mai multe detalii.
Un membru al talibanilor a fost ucis şi 10 persoane au fost rănite, printre care trei civili, a adăugat un purtător de cuvânt al guvernatorului provincial.
Mii de persoane traversează în fiecare zi frontiera între Spin Boldak, în Afganistan, şi Chaman, în Pakistan, printre care comercianţi, afgani în căutare de îngrijiri medicale în Pakistan şi persoane care îşi vizitează rudele.
Luna trecută, punctul de frontieră a fost închis o săptămână
Luna trecută, un bărbat înarmat a împuşcat mortal un agent de securitate pakistanez la punctul de trecere Chaman, determinând închiderea acestuia pentru o săptămână.
De când talibanii au revenit la putere în Afganistan anul trecut, tensiunile la frontieră au escaladat, Pakistanul considerând că grupuri armate pregătesc atacuri împotriva sa de pe teritoriul afgan.
Talibanii neagă că adăpostesc insurgenţi pakistanezi, dar sunt de asemenea furioşi că Islamabadul construieşte un gard de-a lungul frontierei lor comune de aproximativ 2.700 de kilometri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News