Data actualizării:
Data publicării:

Cine sunt prietenii lui Vlad Pascu. Tineri din familii influente, cu bani mulţi şi dosare la DIICOT. "O să scape uşor că e milionar pe bune"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Cine sunt prietenii lui Vlad Pascu. Tineri din familii influente, cu bani mulţi şi dosare la DIICOT / Foto: Captură video Antena 3 CNN
Cine sunt prietenii lui Vlad Pascu. Tineri din familii influente, cu bani mulţi şi dosare la DIICOT / Foto: Captură video Antena 3 CNN

Apar noi detalii despre anturajul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 MAI.

Au apărut noi detalii despre prietenii lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 MAI. Se pare că cei mai mulți dintre tinerii din anturajul lui provin din familii înstărite, dar în general dezorganizate, copiii crescuți de unul dintre părinți, copii cu mulți bani, transmite Antena 3 CNN.

Mama unuia dintre ei lucrează pentru statul român la o ambasadă, altă mamă este angajată la Parchetul Militar, o alta este o celebră profesoară și lista continuă. Mulți dintre acești copii sunt consumatori de droguri, la fel ca și Vlad Pascu, dar și ca celebrul Tudor Duma zis "Maru", și majoritatea au avut dosare la DIICOT. Totuși, în pofida tuturor informațiilor apărut, există o întrebare la care nu a răspuns nimeni până acum: cine este traficantul care aproviziona gașca lui Vlad Pascu?

"Și eu am consumat, în aceleași împrejurări, amfetamină și oxicodonă, care mie mi-a fost adusă la comanda mea de doctorul", a spus Vlad Pascu la audierile DIICOT.

Vlad Pascu le-a spus anchetatorilor cum și de la cine se aprovizionau cu droguri

"Doctorul" este singurul personaj misterios din scandalul drogurilor pentru beizadele, dar și cheia afacerii, se pare. Vlad Pascu le-a spus anchetatorilor cum și de la cine se aprovizionau.

Frații Constantin, cunoscuți sub numele de "Lopată" și "Ciprian", depozitau substanțele la ei acasă, în Sectorul 4.

"Lopată" a și fost condamnat în 2021 la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru consum ilicit de droguri. Fratele lui a scăpat mai ușor. Două dosare pentru posesie de droguri a avut la DIICOT. Ambele au fost închise pe același principiu ca la Vlad Pascu și la "Maru", cel din urmă scăpând de șase dosare penale. De la frații Constantin, "Maru" cumpăra canabis cu 20 lei gramul pe care îl vindea la petreceri lui Vlad Pascu și prietenilor.

Prietenii lui Vlad Pascu: O să scape uşor că el este milionar pe bune

Între timp, au apărut noi imagini cu Vlad Pascu filmate în Vama Veche, chiar înainte de tragicul accident în urma căruia au murit doi tineri. Tânărul ar fi fost văzut cu trei dintre prietenii săi: Rafa, Paco și Mudi, cazați la aceeași vilă. Unul dintre aceștia ar fi fiul unei profesoare celebre, care este și influencer în mediul online, culmea, chiar pentru tânăra generație.

Toți ar fi consumatori de droguri, iar din discuțiile din mediul online după accident, prietenii lui Vlad Pascu cred că acesta va scăpa în cele din urmă de pușcărie, în pofida faptului că a luat două vieți după ce urcat drogat la volan.

"Pascu ăla o să iasă. O să scape ușor. Vă zicem noi, pentru că ăla de e milionar pe bune. (...) O să-l trimită Poliția în America de Sud", spune băiatul unui înalt funcționar al statului român, detașat la o ambasadă, într-un filmuleț apărut în mediul online.

Este vorba despre un prieten apropiat lui Vlad Pascu, filmat la o întâlnire cu gașca în timp ce bea detergent de vase. În același videoclip, cel cu care vorbește face devăluiri șocante.

"Pascu a făcut accident cu mine în prima zi. În aceeași maşină în care a omorât alea două persoane a făcut accident", îi spune acest tânăr la un moment dat.

Dosare DIICOT închise pentru copiii de bani gata

Se pare că mai mulți dintre prietenii lui Vlad Pascu, toți copii de bani gata, ar fi fost prinși cu substanțe interzise, li s-ar fi făcut dosare, au fost puși sub acuzare, dar apoi DIICOT ar f renunțat la urmărirea penală.

Potrivit Antena 3 CNN, acesta ar fi și cazul și cazul unui tânăr a cărui mamă este grefier la Parchetul Militar, cunoscut sub porecla de "Manevră". Acest are 23 de ani și, potrivit DIICOT, este cunoscut ca distribuitor de canabis, amfetamină și alte droguri de risc și mare risc. El ar fi avut în trecut două dosare la DIICOT. Totuși, momentan, singurii arestați în scandalul drogurilor pentru beizadele sunt frații Constantin și "Maru".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel