Data publicării:

Cine sunt pensionarii afectați de recalcularea din septembrie 2024. Bogdan Hossu: Vor îngheța pensiile cel puțin un an

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Economie
WhatsApp
foto pexels
foto pexels

Bogdan Hossu, Cartel Alfa, susține că noua lege a pensiilor îi defavorizează pe cei care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă.

Bogdan Hossu, liderul sindicatului CNS ”Cartel Alfa”, ne-a explicat care este mecanismul de recalculare al pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, de ce punctele de stabilitate nu vor avea impact major asupra noilor pensii, precum și cele două categorii de pensionari care sunt afectați de noua lege a pensiilor.

”Sunt defavorizate sub două aspecte. Persoanele care au ieșit la pensie pe actuala lege, legea 263, și de fapt ele au alte legi specifice, dar care vor abrogate la 1 septembrie, practic în momentul respectiv vor avea după pensiile înghețate, adică rezultatul punctajului va fi mai mic, nu vor putea să scadă pensiile, dar vor îngheța pensia cel puțin un an de zile, dacă nu mai mult. 

Pe de altă parte, cei care vor ieși la pensie după 1 septembrie, pe noua lege, datorită formei de calcul, pentru cei cu condiții speciale sau deosebite, aveau două facilități.

Una era reducerea vârstei standard de pensionare, față de vârsta de 65 de ani era mai mică cu 11 sau 7 ani, depinde de condițiile respective. Doi la mână, aveau un punctaj suplimentar datorită condițiilor. 

În noua lege, le ia numai partea contributivă a salariatului, uitând că față de condițiile normale de lucru, angajatorul plătește o sumă în plus, ca și cum cum ar fi plătit-o lucrătorul, numai că o plătește el, legat de acest lucru.

Suma respectivă nu este luată în calcul pentru punctaj, drept care, la actuala lege, era un factor de multiplicare 1,5-1,2.

Pe noua lege se adaugă 0,5 sau 0,25 de puncte, ceea ce nu îi va face, din punct de vedere pragmatic să aibă pensiile foarte mari, drept care va exista o diferență, asta pe motiv că grupele speciale și deosebite vor dispărea în 2034, numai că nu vor putea elimina toate grupele speciale.

De exemplu, scafandru greu va rămâne scafandru greu indiferent de condițiile de muncă pe care angajatorul încearcă să i le asigure”, ne-a explicat Bogdan Hossu, liderul sindicatului CNS ”Cartel Alfa”.

Hossu: Punctele de stabilitate, câștig infim

”Punctele de stabilitate sunt bune pentru condiții normale de muncă. Punctele de stabilitate se adaugă la condițiile deosebite, dar câștigul este infim față de legea actuală. (...) Practic, este o sumă, nu este o multiplicare. 

Astea sunt deosebirile legate de mecanism, pe considerentul că au avut contribuția individului mai puțin, ca număr de ani și ca valoare, pentru că nu iau în calcul și contribuția angajatorului, atenție, contribuția suplimentară pe care angajatorul trebuie să o plătească pentru condiții deosebite și speciale, respectiv 4% și 8%”, a mai spus Hossu, adăugând că din acest motiv, ”efectul este negativ pentru marea majoritate a lucrătorilor în acest condiții”.

Potrivit lui Bogdan Hossu, ”punctele de stabilitate nu fac să transforme decât o mare parte din personalul în condiții normale de muncă, similare cu cei din grupele speciale sau deosebite.

Mai mult, nu rezolvă problema pentru cei care au pensii mici pentru că, practic, multiplică și crește valoarea pensiei pe care o primește o persoană dacă a muncit mai mult. Dar asta nu înseamnă că o persoană care a avut o valoare relativ mică a contribuției va avea o creștere substanțială la nivelul pensiei sale finale.

În mod normal, dacă ar fi vrut să îi ajute pe cei cu pensii mici, ar fi trebuit să se creeze un soclu pentru cei care ies la pensie cu valori mici, un soclu care să dispară prin retragerea lui, până la nivelul unei pensii de 3.000-4.000 de lei. (...) Să permită pensionarii care au o pensie relativ mică, de 1.280 de lei, să poată să aibă o majorare substanțială. Nu înseamnă că toți cei care au lucrat, la nivelul unui salariu relativ apropiat salariului minim pe economie, pot să recupereze diferența datorită formulei de calcul, prin punctele de stabilitate”, a mai spus Bogdan Hossu.

Citește și: Cum se va face noua majorare a pensiilor, din septembrie, în funcție de punctul de stabilitate: Prag de cotizare de 25 de ani. Baciu, de la Pensii, lămurește

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel