Patru-cinci protestatari de meserie și-au tras vestă galbenă și au ieșit în fața Parlamentului pentru revocarea lui Dragnea. Din perspectiva propriului lor interes ar fi o greșeală imitarea tehnicii Je suis Charlie, adică afișarea vestelor galbene de către "rezistenți".

Elitele europene a căror susținere o invocă aprinzând lanterna telefonului mobil nu sunt încântate nici de cerintele, nici de metodele folosite de protestatarii francezi. De unde n-are Dragnea norocul ca în Piața Universității să iasă toți cu veste galbene. Cum s-ar mai umple de ridicol parlamentarii PPE și ALDE care au votat rezoluția, încercând să explice diferențele dintre cele două mișcări de protest...

Culmea este că au dreptate. Să dăm la o parte retorica electorală și să ne limităm la actorii sociali care susțin forțele politice aflate de-o parte și de alta a baricadei. În stradă se află, atât la Paris, cât și la București, mai ales tineri. Numărul protestatarilor, raportat la populație, este cam același. Cine cu cine se luptă?

Oricât ne-am ascunde după cuvinte, oricât am încerca să personalizăm conflictul, limitându-l la Macron, Dragnea,Trump...este o luptă între două categorii, dacă nu chiar între două clase sociale. De o parte, câștigătorii erei postindustriale, de cealaltă pierzătorii. Evident, superbogații a căror avere a crescut spectaculos în ultimul deceniu nu ies în stradă. În lumea normală, cel puțin. Datr, pot exista excepții-șeful unei bănci din România, de pildă. Dar, la periferie ciudățeniile trec aproape neobservate.

Marele capital are, însă, un aliat care se poate mobiliza rapid, pe rețele sociale, și care câștigă, cel mai adesea, pe frontul comunicării publice (stabilește agenda, impune direcția, influențează decisiv climatul de opinie). Vorbim de cei pe care David Brooks i-a numit "Bobo"-Bourgeois Bohemian, sau cum am spune noi, rebelii burghezi. Aceștia au un venit peste medie, slujbe în bănci, IT, servicii, mass media, industriile creative, marile corporații. Ei păstrează în parte spiritul rebel al anilor 60 (mai ales în ceea ce privește vestimentația sau hobby-urile), dar se uită cu dispreț la muncitori și nu doresc să piardă din bunăstarea obținută recent că să contribuie la solidaritatea socială.

De cealaltă parte este muncitorimea care l-a votat pe Trump sau pensionarii care îl votează pe Dragnea. În vreme ce piața globală a muncii îi pune în competiție cu muncitorii din China sau Vietnam, aducându-le veniturile la nivelul acestora, prețul caselor sau costul vieții îi pune în competiție cu așa numiții Bobo, făcându-le extrem de dificilă supraviețuirea.

Cu alte cuvinte, frapuciniștii, oamenii pentru care dilema este dacă mai mănâncă și un croissant alături de un frapuccino cu înghețată de mango, se bat în stradă cu fomiștii, oamenii a căror dilemă este dacă mai mănâncă. Polarizarea socială, accelerată de criza din 2008-2009, marile decalaje, ritmul infernal al automatizării, care aduce o creștere fără putință de oprit a numărului celor defavorizați sunt cauzele unei explozii sociale de proporții. Migrația, populismul, frenezia new-media sunt doar catalizatorii acesteia.

Din perspectiva acestei mișcări tectonice planetare nu mai contează că la București ies în Piață tinerii care au un loc de muncă bine plătit, iar la Paris tinerii șomeri. Problema, nici în România, nici în Franța nu poate s-o rezolve Jandarmeria.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News