Cine sunt cei patru salvatori de la Salina Praid. Au evitat o mare tragedie: ”Noi patru vom ieși ultimii!”
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
George, Cristian, Bedo și Mihai, cei patru jandarmi de la Școala de Subofițeri din Fălticeni, au intervenit decisiv în criza de la Praid
George, Cristian, Bedo și Mihai, cei patru jandarmi de la Școala de Subofițeri din Fălticeni, au intervenit decisiv în criza de la Praid
Salina Praid a fost inundată de o scurgere de apă dintr-un izvor subteran, în timp ce peste 1000 de turiști se aflau pe traseele de vizitare. Panica ar fi putut genera reacții necontrolate ale mulțimii, așa cum s-a întâmplat pe Stadionul Heysel, din Belgia, sau la Hillsborough, Anglia, unde îmbulzeala a produs zeci de decese și mii de oameni au fost răniți. Sfârșitul fericit al aventurii din Salina Praid s-a datorat intervenției a patru oameni. 

George, Cristian, Bedo și Mihai-ei sunt cei patru jandarmi care sâmbătă au împiedicat apariția unei adevărate tragedii, anunță Ministerul de Interne. Bedo și Mihai sunt elevi la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și se află în practică la Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita. 

După amiaza, un angajat al Salinei Praid a sunat la 112.

- Avem o problemă în subteran. Există o scurgere importantă de apă dintr-un izvor în tunelul salinei. Acum sunt peste 1000 de oameni în interior. Noi îi evacuăm pe etape, dar sunt panicați și sigur se va întâmpla ceva dacă nu coboară nimeni să-i organizeze. Toți sunt în siguranță, dar ne e teamă că panica va crea victime, a fost anunțul făcut de personalul Salinei.

În câteva minute cei patru jandarmi erau în subteran. Într-adevăr, oamenii erau panicați. Chiar au rupt o ușă de lemn în speranța că vor ieși mai repede la suprafață.În acel moment. George și-a dat seama că siguranța celor peste 1000 de persoane depinde de ei.

- Oameni buni, vă rugăm să vă păstrați calmul. Imediat sosește primul autobuz. Vom face așa: întâi persoanele în vârstă, apoi copiii și femeile. Bărbații vor fi ultimii.

- Sigur ne scoateți pe toți? s-a auzit o voce din mulțime.

- Foarte sigur. Și ca să stați liniștiți vă spun că noi 4 vom fi ultimii care ies de aici.

- Avem aici o femeie care a leșinat. Cred că a făcut atac de panică, i-a spus o persoană lui George.

- Pe ea o scoatem prima. Este un echipaj de la ambulanță la suprafață. Dacă mai sunt persoane cu probleme, vă rog să ne spuneți.Imediat au improvizat o targă și au transportat-o la mașina inginerului de la Salină.

- Mergeți cu ea repede afară. Pentru ceilalți așteptăm autobuzele.

În 30 de minute, toate persoanele au fost scoase în siguranță din Salina, ultimii care au ieșit fiind cei patru jandarmi.

”Pentru modul cum ați organizat evacuarea, ați gestionat situația și ați oprit o posibilă tragedie pe fondul panicii instalate între cele peste 1.000 de persoane, VOUĂ, GEORGE, CRISTIAN, BEDO și MIHAI, VĂ MULȚUMIM!”, a scris Ministerul de Interne pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel