Data publicării:

Cine l-a convins pe Will Smith să aleagă rolul lui Aladdin

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Will Smith a ales rolul Duhului din lampă în filmul "Aladdin" la sfatul fiului său, Jaden, a declarat actorul american, luni, cu câteva săptămâni înainte de lansarea remake-ului după faimosul desen animat al Disney, relatează AFP.

Starul de la Hollywood a avut de ales între mai multe filme şi "i-a fost greu să se hotărască", le-a spus el jurnaliştilor în Iordania, unde a fost filmat "Aladdin", în regia lui Guy Ritchie.

Fiul său în vârstă de 20 de ani, Jaden, şi el actor, l-a încurajat să "rezume poveştile" scenariilor.

"Ultimul a fost cel al Duhului", a spus Will Smith. "El a luat celelalte (scenarii) şi le-a aruncat pe jos şi a spus: 'Tată, Duhul... ai şansa de a juca rolul Duhului!", a povestit actorul.

"A fost prima persoană pe care am văzut-o entuziasmată de ideea că pot juca rolul Duhului", a spus el. "Deci Jaden a luat decizia", a mai spus el.

"Aladdin", un remake după un film animat din 1992, va avea premiera în cinematografe la sfârşitul lunii mai, cu o distribuţie în care îi mai regăsim pe Mena Massoud, în rolul lui Aladdin, şi pe Naomi Scott, în rolul prinţesei Jasmine.

Cineastul britanic Guy Ritchie a regizat filmele din seria 'Sherlock Holmes' şi 'The Man from UNCLE.' 

Muzica din noua ecranizare "Aladdin" este semnată de compozitorul laureat cu Oscar Alan Menken ('The Beauty and the Beast').

Vezi și: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel