Cine intră în turul 2 la prezidențiale. Mugur Ciuvică, previziune tare / video
Mugur Ciuvică a făcut o previziune pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Alegerile prezidențiale vor avea loc la sfârșitul acestui an, turul 1 pe data de 24 noiembrie, iar turul al doilea pe data de 8 decembrie. Principalii candidați care se vor confrunta pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni sunt Marcel Ciolacu, președintele PSD, Nicolae Ciucă, președintele PNL, Mircea Geoană, din postura de candidat independent, posibil susținut de mai multe partide, Elena Lasconi, din partea USR, și George Simion, din partea AUR.
Mircea Geoană și-a anunțat candidatura chiar astăzi. El a postat pe pagina personală de Facebook un videoclip în care promite că va fi „un președinte al oamenilor, nu al partidelor“.
„Candidez la Preşedinţia României pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată. Nu va fi ușor, nu vă promit miracole, dar vă promit ceva real, voi fi aici pentru fiecare dintre voi, voi fi un președinte pentru toți, pentru tineri și pentru pensionari, pentru românii de acasă și pentru cei din diaspora, pentru toți românii, indiferent de etnie sau religie. Voi fi președintele oamenilor, nu al partidelor. Pentru mine, nu există PSD-iști, liberali, USR-iști, suveraniști sau UDMR-iști. Sunt aici să vă reprezint pe toți“, spune, printre altele, Mircea Geoană.
Mugur Ciuvică a făcut o previziune, în cadrul emisiunii Miercurea Neagră, privitor la candidații cu șanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, având în vedere „stabilitatea“ de care România are nevoie în contextul tensiunilor geopolitice și economice regionale.
„Va fi conform votului popular. În momentul ăsta, singurul lucru care îmi dă cu virgulă e candidatura lui Marcel Ciolacu, dar asta nu strică în vreun fel stabilitatea. Probabil că o să facă o stabilitate mai îmbârligată“, a spus Mugur Ciuvică.
Foto: Agerpres
Ciuvică: Ar fi cel mai bun președinte, raportat la ce știe el să facă
„Candidații care sunt cu stabilitatea în momentul de față sunt Ciolacu și Ciucă, pentru că sunt e ani întregi cu stabilitatea la interior, dar la fel de sigur e și Geoană, că și el a fost cu stabilitatea la exterior, la NATO. Ăștia trei sunt cu stabilitatea și eu cred că doi din aceștia trei vor intra în turul 2.
Lasconi nu are absolut nicio șansă să intre în turul 2 și nu are cum să obțină un scor cu care să intre în turul 2. Simion și cu Șoșoacă o să-și mănânce voturile între ei. Procentul de 20-25% o să și-l mărunțească între ei și niciunul nu va intra în turul al doilea. Restul nu contează! O să mai fie UDMR--ul cu 5%.
Eu văd turul doi între acești trei candidați (n.r. Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Mircea Geoană). O să fie interesant care dintre cei trei vor intra în turul 2 și cum se vor mișca lucrurile după aceea. Toți trei garantează stabilitatea!“, a zis Mugur Ciuvică.
„Geoană, dincolo de orice, a fost șef la NATO într-o perioadă complicată pe planetă. În al doilea rând, stabilitatea de la noi din țară a fost asigurată de această coaliție (n.r. PSD și PNL), dar de deasupra venea Geoană care trasa liniile stabilității“, a intervenit Diana Tache.
„Geoană ar fi cel mai bun președinte, la ce știe el să facă“, a replicat Mugur Ciuvică.
„Dincolo de orice, apropo de turul 2, acolo sunt cele trei direcții: personaj, partid și plan de țară. În situația în care Mircea Geoană intră în turul 2 fără partid, ca independent, va trebui să debalanseze lucrurile încât schema cu partidul să nu mai fie atât de importantă“, a completat Diana Tache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News