Cine este victima accidentului feroviar de la Galaţi. Avea 52 de ani şi era şefă de tren
Sâmbătă seară, un grav accident de circulaţie a avut loc în Gara Galaţi. Un tren personal a fost izbit de o locomotivă. Din nefericire, o persoană şi-a pierdut viaţa.
Gina Basoc, şefa de tren, în vârstă de 52 de ani, a murit în urma accidentului de sâmbătă seară. Aceasta a făcut stop cardio-respirator în urma accidentului, dar a fost stabilizată de echipele medicale şi transportată la Terapie Intensivă. Conform celor transmise de Spitalul Judeţean Galaţi, însă, femeia a mai făcut alte 4 stopuri cardio-respiratorii şi, din nefericire, a murit.
"Urmare a accidentului feroviar care s-a produs în această seară în stația Galați, CFR Calatori anunță cu regret că doamna conductor a trenului R 7576 a decedat la spital. Inițial a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio-respirator survenit la spital i-a fost fatal. CFR Călători prezintă condoleanțe și va acorda întregul sprijin familiei îndoliate”, se arată într-un comunicat al companiei.
După accidentul grav de la Galaţi, ministrului Sorin Grindeanu i s-a cerut demisia din funcţia de ministru al Transporturilor.
„Catastrofă feroviară după catastrofă feroviară, iar Sorin Grindeanu nu e de găsit nicăieri. În seara aceasta a avut loc un accident la Galați, soldat cu mai multe persoane rănite. Acum nici două săptămâni, autoritățile mințeau în primă fază după accidentul feroviar din Teleorman. Nici atunci nu știa nimeni unde e Grindeanu.Îi cer urgent să iasă public cu explicații și să prezinte românilor ce măsuri ia pentru siguranța din transportul feroviar.
Lipsa de asumare și preocupare a lui Sorin Grindeanu a adus sistemul feroviar într-o stare gravă, care pune în pericol vieți omenești. Grindeanu nu e în stare să fie ministru, trebuie demis urgent ca să evităm alte catastrofe în viitor”, a transmis Cătălin Drulă, preşedintele USR, într-un comunicat. VEZI MAI MULTE AICI
Colegii şi prietenii femeii, mesaje pe internet
"Seară neagră pentru comunitatea feroviară! Urmare evenimentului feroviar produs in această seară in Stația CF Galați Călători, colega noastră Gina Basoc, conductor tren la Comanda Galați și-a pierdut viața! Încă un ceferist de nădejde, un om valoros și un bun coleg moare la datorie!
Transmitem sincere condoleanțe familiei!Dumnezeu să o odihnească in pace!", au transmis cei de la Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane pe Facebook.
""Să mi aduci și mie un buchet cu flori". Ultimul mesaj transmis de tine către mama. Acum, acest mesaj are o altă însemnătate.. Să ai grijă de micuța Teodora de acolo de sus, nașa. Să o ajuți să treacă peste durerea asta și să nu se dea bătută!
O să fii pomenită până când o să murim. Toată lumea știe ce suflet mare ai avut și ce mamă specială ai fost care și a dat și ultima respirație pentru binele familiei. Rămas bun...", se arată într-un alt mesaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News