Data publicării:

Titus Corlățean, numit ministrul Afacerilor Externe

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp
titus corlatean
titus corlatean

Titus Corlățean este ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Ponta II. El a fost deputat între 2004 și 2008 și a avut un mandat de senator în legislatura 2008-2012. 

Titus Corlățean, membru PSD,  este licențiat în Drept la Universitatea București, pe care a terminat-o la un an diferență față de colegul său de partid, Dan Șova, în anul 1996. Din 2010 este doctor în drept, iar din 2011 este avocat la baroul București, dar în prezent este suspendat. Ca activitate politică din 2002 până-n 2004 a fost secretar Executiv al Tineretului Social Democrat (TSD), responsabil cu relaţiile internaţionale. Din 2004 până-n 2005 a fost purtător de cuvânt al PSD, membru al Biroului Coordonator.

A fost vicepreședinte PSD din 2005 până-n 2006, apoi din 2006 până-n 2008, secretar general al aceluiași partid. Între 2009-2010 a fost purtător de cuvânt al PSD, Membru al Biroului Coordonator. Din februarie 2010 este vicepreședinte PSD. A fost ministrul Justiției din mai până-n august 2012. Din 2008 până-n 2012 a fost senator, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României. Între 2007 și 2008- membru ales al Parlamentului European. Din 2004 până-n 2007 a fost deputat în Parlamentul României.

VEZI AICI DECLARAȚIA DE AVERE

Potrivit declarației de avere, în anul 1999, Titus Corlățean a moștenit două terenuri extravilane în Câmpulung Moldovenesc, iar în 2009 a cumpărat împreună cu soția sa un teren intravilan în comuna Corbeanca, unde și-a construit o casă, terminată în anul 2010. El are un apartament în sectorul 1 al Capitalei, cumpărat în 1997 și dat din 2002 mamei sale. Are un autoturism Volkswagen Golf, cumpărat în 2008. În 2011, a vândut unul dintre terenurile moștenite contra valorii de 20.500 de euro.

Pe 7 mai 2012 a fost înscris în Tabloul avocaților incompatibili. Este membru în trei asociații: Fundația europeană Titulescu, Asociația română de drept internațional și relații internaționale și Astra Română Săcele/ Brașov.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel