Cine este polițistul de 30 de ani mort în accidentul din București. Iubea motocicletele
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto Facebook
foto Facebook
Curg mesajele după ce un tânăr polițist de la Rutieră a murit într-un accident cumplit produs joi, 25 februarie, în București. 

Nu se cunoaște ce a dus la accidentul mortal din Capitală, în care au fost implicate o motocicletă, o mașină și o bicicletă. Cert e un singur lucru: în urma accidentului, motociclistul de 30 de ani a murit. El era polițist la Brigada Rutieră, aflat, în momentul accidentului în timpul liber. 

”Dumnezeu să te ierte, Ionuț...” a scris Bogdan Bănică, președinte executiv Sindicatul Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, dar și criminalist în MAI, pe Facebook. 

”În urma accidentului, colegul nostru Ionuț Negrilă, agent de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere și-a pierdut viața. Ionuț era în timpul liber și, în timp ce conducea o motocicletă BMW, a pierdut controlul acesteia și a intrat în impact frontal cu un autoturism care circula din sens opus. Specialiștii criminaliști au efectuat investigarea tehnico-științifică a locului faptei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului. (...) Ionuț împlinise 30 de ani. Sincere condoleanțe familiei greu încercate și… Dumnezeu să îl odihnească în pace.” scrie el pe site-ul personal

„Incredibil, azi am vorbit cu el”, „Păcat de tinerețea lui, era un om deosebit”, „Un adevărat coleg, nu îmi vine să cred că nu mai este printre noi”, „Ionuț chiar era un coleg și un om deosebit, Dumnezeu să îl ierte” au transmis colegii lui Ionuț, conform sursei citate. 

Și pagina de Facebook ”Polițiști - Uniți Suntem Puternici” a scris despre moartea tânărului polițist de la Rutieră.

În momentul producerii accidentului, Ionuț se afla pe motocicleta din imagine. Pe pagina de Facebook, tânărul polițist are doar fotografii pe motociclete. Când a postat imaginea de mai sus, primea mesaje precum ”să te bucuri de ea Johnule” și ”Asfalt uscat colegu!!! Să o stăpânești sănătos și fără evenimente!”. Astăzi, nu au fost de ajuns. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel