Data publicării:

Cine este Ovidiu Vizante, şeful CFR Călători în jurul căruia fac scut Drulă şi Barna

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Ovidiu Vizante, şef CFR Călători
Ovidiu Vizante, şef CFR Călători

Ovidiu Vizante, şef al CFR Călători din aprilie 2021, este omul căruia i se cere demisia după ce un tren cu zeci de copii a rămas blocat 10 ore pe un câmp între Mangalia şi Bucureşti. Cu toate astea, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, dar şi Dan Barna, vicepremer şi co-preşedinte USR-PLUS, îi iau apărarea. 

Ovidiu Vizante, venit de la compania Rail Force Braşov, l-a înlocuit pe Dan Costescu la conducerea companiei de stat. 

Conform clubferoviar, Ovidiu Vizante are un master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti şi a mai lucrat atât în domeniul privat, cât şi în sectorul public, respectiv la regionala Braşov a CFR S.A.

Sursa amintită precizează că specialităţile lui Ovidiu Vizante sunt "managementul operațiunilor, al bugetelor și dezvoltarea de procese pentru creșterea vânzărilor".

Una din primele măsuri, majorarea tarifelor

"Nu e atributul CFR Călători să stabilească politica de tarife, dar trebuie să ținem cont că aceste tarife datează din 2013. Dacă ne uităm un pic doar la rata inflației din 2013, probabil că se va umbla la aceste tarife. Dacă ministerul va decide că tarifele se vor majora, vom accepta majorarea. Pot să vă spun că toți operatorii feroviari de călători, indiferent de capital, de stat sau privat, au solicitat acest lucru. S-au purtat discuții, a existat o ședință a tuturor operatorilor de călători. Minuta ședinței a fost transmisă ministerului. Dar nu este atributul nostru. Noi am arătat doar că rata inflației în ultimii trei ani a fost 16%", declara, la scurt timp după numire, Ovidiu Vizante.

Barna şi Drulă, scut în jurul lui Vizante 

„Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. (...) Trebuie să evaluăm oamenii, inclusiv directorul de la CFR, în funcție de activitățile și nu neapărat de o declarație. Nu este nici prima dată, nici ultima dată când datorită accidentelor sau a fenomenelor meteo extreme se întâmplă astfel de eveniment. Ceea ce însă este foarte important, învățământul principal pe care îl tragem și un obiectiv al directorului CFR Călători este un plan de management de reație în situație de criză, pentru că a fost o criză”, a spus, vineri, Dan Barna.

De precizat că Dan Barna a evitat să comenteze solicitarea adresată de premierul Florin Cîțu ministrului Cătălin Drulă, pentru a-l demite pe directorul CFR Călători: „Am avut o discuție cu premierul ieri. Nu e nicio problemă. Pentru mine subiectul este închis”.

Acelaşi lucru l-a spus şi Cătălin Drulă. 

“Principiile pe care funcţionez şi echipa mea funcţionează cât timp sunt aici sunt pe bază de profesionalism şi eficienţă. Asta înseamnă că actul de management se judecă aşezat, la rece, nu după o greşeală de moment, o declaraţie oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători şi-a prezentat scuze public ieri şi pentru mine subiectul e încheiat”, a declarat Drulă. 

Adrian Bărbulescu, jurnalist la ClubFeroviar, tranşant: Nu decide un ministru când un caz este închis

"Jurnaliștii prezenți au trecut „la atac” și l-au întrebat pe ministru ce se va întâmpla cu șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, după declarațiile controversate (ca să nu spun rățoială de-a dreptul la jurnaliști) din dimineața zilei de joi.

Răspunsul ministrului a venit cu o aroganță ieșită din comun. Pentru Cătălin Drulă, este vorba de „un caz închis”, din moment ce directorul și-a cerut ulterior scuze. Și că evaluarea directorului nu se face pe baza unei simple declarații într-un moment de tensiune, ci pe baza activității sale în ansamblu. El a precizat că o primă evaluare a lui Ovidiu Vizante va avea loc pe 19 august, când se împlinesc patru luni de la numirea în funcție. Cu siguranță, pentru călătorii din trenul IR 1991 Mangalia-Timișoara nu este un caz închis. Pe cale de consecință, nici pentru presă. Nu un ministru decide când un caz este închis pentru agenda publică", a scris acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel