Bjoza s-a născut, la Iași, în 1938, dar copilăria și adolescența și le-a petrecut la Brașov, unde a urmat cursurile Colegiului Național "Andrei Șaguna".
Între anii 1956-1958 a făcut parte, împreună cu alți 14 elevi, studenți și muncitori, din organizația anticomunistă "Garda Tineretului Român", din Brașov, care avea drept scop "înlăturarea regimului democrat popular, din țara noastră, pe calea violenței", potrivit prezentării postate pe site-ul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, al cărei președinte este.
Între anii 1957-58 este student al Facultății de Geografie-Geologie, din Iași, dar la finalul anului I este exmatriculat și arestat de Securitate, scrie HotNews.
A fost condamnat, în 10 octombrie 1958, la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii, dar pedeapsa îi este redusă, ulterior, la patru ani de temniță grea. A trecut prin închisorile Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Văcărești și Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Stramba, Stoienești și Salcia, precum și cele din Delta Dunării ca Bacul "4" și Periprava - Sectia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.
Citește și: Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, decorat de președintele Klaus Iohannis
În 1966 intră la Facultatea de Electromecanică, din cadrul Universității din Brașov, pe care a absolvit-o în anul 1972.
După moartea lui Constantin Ticu Dumitrescu, în decembrie 2008, a fost ales de către Consiliul Național Director al AFDPR ca președinte interimar, funcție îndeplinită în 2009, când a fost ales președinte pentru o durată de doi ani. În septembrie 2011, a fost reales pentru mandatul 2011-2015.
În noiembrie 2009, Octav Bjoza a participat, la monumentul de la Rasnovm la "comemorarea religioasă a martirilor legionari asasinați", potrivit unui videoclip postat de Noua Dreaptă Brașov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)