Cine este David Popovici, copilul minune al înotului. Poveste de viață construită cu sacrificii
David Popovici, în vârstă de 17 ani, are în spate o poveste de viață construită cu sudoare, implicare și sacrificii.
Senzația înotului la nivel mondial a intrat în centrul atenției după ce a explodat la Europenele de juniori de la Roma, unde a obținut timpi uluitori la 100 m liber.
În urma performațelor uimitoare, acesta a reușit calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, organizate anul trecut, unde a continuat să surprindă.
Sportivul român a terminat atunci primul sub linia podiumului la 200 de metri liber, deși nu avea decât 16 ani și 10 luni și lupta de la egal la egal cu sportivi care aveau o experiență solidă în spate.
Sunt foarte multe curiozități născute în urma performanțelor lui, în contextul sportului românesc nefinanțat și lăsat în moarte clinică de guvernele și președinții de organisme sportive care s-au tot perindat, în ultimele decenii, la putere.
Mai mult decât atât, este oarecum surprinzător faptul că noul campion mondial la 200 m liber s-a apucat de acest sport, mai mult sau mai puțin, din întâmplare.
O scolioză diagnosticată la patru ani, recomandarea de a merge la bazin și dragostea la prima vedere între David și sportul pe care îl domină încă din adolescență, a făcut ca România să aibă primul campion mondial la înot, meritat sau nu.
David Popovici: „Mâncam de pe jos”
La „Lia Manoliu", Popovici a fost inițiat de Bogdan Stroe și Bogdan Manea, apoi a ajuns în cărțile de istorie alături de antrenorul Adrian Rădulescu.
„Era modelul potrivit pentru sport, înalt la vârsta lui, membre lungi, energie multă și un pic de burtică. Asta a dispărut însă repede. Îi plăceau de la început provocările, competiția. Antrenamente, întreceri, ștafete, la toate se cupla total", rememora Rădulescu la Tokyo.
David Popovici are însă alte amintiri despre copilăria lui:
„Mama mai râde și acum cu prietenii mei că mâncam de pe jos, aduceam gândaci prin casă, răsturnam gunoiul și mâncam din el, mă cățăram toată ziua prin copaci, mă jucam cu bețe și pietre. A fost interesant", povestea recent într-un interviu pentru Steaua TV.
Popovici a cunoscut podiumurile naționale importante înainte să ajungă la gimnaziu, la vârsta de doar 10 ani.
„Atunci a bătut primul record național, deși nu avea cea mai bună tehnică, dar baza era mindset-ul. Și-a pus în cap un scop și a ajuns acolo. De aici am pornit", explică Rădulescu.
Patru ani mai târziu, la Campionatele Naționale de cadeți: „A luat medalie la toate cele 15 probe, de la 50 m până la 1.500 m, toate versiunile de concurs. 12 de aur, un argint și două bronzuri. Ca să domini de asemenea manieră o competiție, trebuie să fii chiar foarte bun"
Așa a început să domine înotul de juniori, fiind pe rând campion național la 400 m mixt, pe podium la 200 m liber, 200 m mixt și 100 m liber.
Apoi, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, organizat la Baku, David Popovici a înregistrat cel mai bun timp din istorie, al unui sportiv în vârstă de 14 ani, la proba de 100 m liber: 49,82 secunde.
„Am renunțat în 2019 la Europene, la Mondiale, special pentru a ne axa pe FOTE. Și am decis să ne focusăm natural pe 50 m, 100 m și 200 m liber pentru că atinsese deja baremul B pentru JO. Era firesc să mergem spre A pe aceste probe", a mai declarat sportivul, în trecut.
Programul unui învingător
„Hrană pregătită sub indicațiile nutriționistului. A fost o perioadă în care se trezea la cinci și jumătate dimineața pentru a merge și la școală, și la antrenamente pentru a prinde orarul disponibil la bazin. Venea mai devreme dacă era programată și pregătire fizică pe uscat. Dar, în general, controlul era ca între masă și intrarea în apă să treacă două ore".
Popovici are în staff un analist video, care folosește filmările pentru a monitoriza pregătirile sportivului.
„E vorba despre studiul tehnic, tactic al curselor lui David. În funcție de anumiți parametrii, îți ghidezi mai departe antrenamentele, plecând de la deficiențe și puncte forte și având în permanență un răspuns de la sportiv. Am folosit și tot felul de gadgeturi, de la cunoscutele pulstestere până la căști audio pe care le purta în timpul antrenamentelor pentru a comunica în timp real cu David.
Am renunțat însă la un moment la aceste facilități, fiindcă le-am văzut limitările. Mă refer la faptul că în concurs e singur, trebuie să-și asume informații, iar atunci când are parte de prea mult feedback riscă să slăbească anumite reacții tocmai din obișnuința de a-i fi livrate pe tavă".
David Popovici a câștigat medalia de aur. Este campion mondial la 200 de metri liber
Rezultat de excepție pentru natația românească prin tânărul înotător David Popovici, care a devenit luni seara campion mondial la doar 17 ani, în proba de 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, desfășurate la Duna Arena, între 18 și 26 iunie.
„Am concurat gândindu-mă că toți cei care mă apreciază și urmăresc această cursă”, a spus David Popovici după finalul cursei.
David Popovici a terminat cursa cu timpul de 1.43:21, un nou record mondial de juniori, după ce în semifinale se clasase tot primul, cu un timp de 1.40:00, ce reprezenta duminică un nou record mondial de juniori.
Popovici i-a învins categoric în finală, cu aproape o lungime de corp, pe campionul olimpic în exercițiu, britanicul Tom Dean, care a terminat cursa de luni pe locul 3, dar și pe campionul mondial la 400 metri liber, australianul Elijah Winnington, care a terminat abia pe locul 8.
Românul a făcut o cursă tactică de bine gândită, întorcând al doilea și la 50 de metri și la 100, după Tom Dean, însă în a doua parte a probei, a accelerat și deja la 150 de metri a întors primul, pentru ca pe ultima lungime de bazin să se desprindă și să câștige incontestabil medalia de aur.
Pe locul 2 s-a clasat coreanul Sunwoo Hwang, 19 ani, la o distanță considerabilă de 1,26 secunde față de Popovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News