Daniel Constantin este de profesie inginer. El a fost directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, în perioada aprilie - octombrie 2009, când ministru al Agriculturii era Ilie Sârbu.
Constantin s-a născut în 27 iunie 1978, la Piteşti, a urmat cursurile Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (1997 - 2002), iar în 2004 a absolvit un master în managementul calităţii şi inovaţiei.
Daniel Constantin a urmat cursuri de "Imbunătăţirea eficienţei personalului" la Scottish Agricultural College, precum şi de "Imbunătăţirea managementului strategic" la Institutul de Administraţie Publică Irlanda.
În 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Până în 2006, în calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, a avut responsabilităţi legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune, dar şi de negocierile privind cadrul financiar 2007 - 2013.
[citește și]
După 2006, Constantin a fost angajat la firme de consultanţă pentru atragerea fondurilor europene. În perioada 2007 - 2009 a lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis, iar între 2008 şi 2009, a fost administrator al societăţii Roadvision şi director general al Provom SRL.
Daniel Constantin a deținut portofoliul Ministerului Agriculturii în Guvernul Victor Ponta.
Potrivit declarației de avere, daniel Constantin are o casă în construcție de 340 mp în Corbeanca, un teren de 460 mp tot în Corbeanca, dar și mai multe împrumuturi în valoare de circa 300.000 de euro și 143.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video