Potrivit Agerpres, ofiţerul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Carmen Şerbănescu, a declarat,că cel care l-a ultragiat pe preşedinte se numeşte Adrian Zglobiu, are 35 de ani şi este din Constanţa.
Citește și Reacția lui Ponta după ce Băsescu a fost scuipat la Constanța
Imediat după atac, bărbatul a fost imobilizat de ofițerii SPP, prezenți la fața locului.
În prezent, acesta se află la Parchetul Tribunalului Constanța unde este anchetat pentru ultraj și riscă o amendă penală sau chiar închisoarea, potrivit Codului Penal.
Citește și Ce spune Papahagi despre "scuipatul pe obrazul Președintelui"
Președintele Traian Băsescu s-a şters cu mâna pe faţă, apoi a continuat să vorbească cu câţiva oameni din mulţimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanţa, după care s-a urcat în maşină şi a plecat din port.
"A fost un bezmetic care a luat o gură de apă şi a vrut să-l stropească pe preşedinte şi în mare i-a reuşit intenţia, numai că m-a udat pe mine pe haină şi pe ceafă, căci eram chiar în spatele preşedintelui Băsescu. Asta e! Se mai întâmplă când mergi în mulţime", a declarat consilierul prezidenţial Dorel Onaca, pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video