Cine este adversarul lui Djokovic în semifinalele turneului de la Roland Garros
Tenismanul sârb Novak Djokjovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în patru seturi, 4-6, 6-2, 6-3, 6-4, pe spaniolul Pablo Carreno Busta, într-o partidă care a durat ceva mai mult de trei ore.
Djokovic, care a acces pentru a zecea oară în penultimul act al competiţiei de la Paris, şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Carreno Busta, adversarul său în meciul care i-a adus descalificarea în optimi la US Open, după ce a lovit în mod involuntar cu mingea o arbitră de linie.
Jucătorul sârb, în vârstă de 33 ani, nu s-a aflat însă în cea mai bună formă fizică a sa, acuzând dureri la gât şi umeri pe parcursul jocului, dar a putut evolua până la finalul după ce a primit îngrijiri medicale.
Liderul clasamentului ATP se va lupta pentru un loc în finală cu grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 6 mondial, care a dispus la rândul său, cu 7-5, 6-2, 6-3, de rusul Andrei Rublev.
Djokovic şi Tsitsipas s-au întâlnit de cinci ori până acum, avantajul fiind de partea sârbului (3-2), însă grecul a obţinut ambele victorii în turnee Masters 1.000, iar aceasta este prima lor confruntare în Marele Şlem.
În cealaltă semifinală, spaniolul Rafael Nadal, deţinătorul titlului, locul 2 ATP, îl va avea adversar pe argentinianul Diego Schwartzman, numărul 14 mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News