Benjamin Steinmetz este unul dintre cei mai discreţi miliardari din Israel, acesta având o avee estimată la circa două miliarde de dolari.
În România, ținta lui Steinmetz a fost zăcămintele de la Roșia Montană. Acesta, împreună cu oamenii de afaceri americani Seth Klarman şi John Paulson controlează compania Gabriel Resources, cea care a încercat să dezvolte o mină de aur în România.
BSG, grupul israelian fondat de omul de afaceri anunţa, în 2006, investiţii de jumătate de miliard de euro în mai multe proiecte rezidenţiale din România. A cumpărat terenuri în Capitală, dar şi în zonele limitrofe, a preluat proiecte începute de alte companii, a făcut credite pentru a ridica mii de vile şi apartamente. Însă criza financiară a dus la colapsul firmelor prin care grupul lucra în ţara noastră, aşa că băncile au scos la licitaţie terenurile pentru a recupera sumele investite.
Compania afaceristului israelian a fost implicată, în 2007, într-un scandal privind concesionarea unui zăcământ de diamante în Sierra Leone, a cărui miză s-a ridicat la 2,5 miliarde de dolari. Corporaţia lui Steinmetz le-a promis locuitorilor case noi, condiţii civilizate de trai, investiţii şi multe altele.
Când locuitorii au cerut respectarea contractului, au fost împuşcaţi de armată. În 2013, Steinmetz a pus mâna dubios cel mai important zăcământ de fier din Guineea (cumpărând cu 167 de milioane de dolari, zăcăminte a căror valoare este estimată la peste 5 miliarde de dolari). Departamentului de Justiție al SUA și al FBI au deschis anchete în acest caz. Steinmetz a intenționat să dezvolte afaceri în zona imobiliară însă proiectul Planorama, din Doamna Ghica, București, s-a dovedit un mare eșec.
Tal Siberstein a inceput sa lucreze pentru politicienii din Romania in 2002, la inceput pentru PD-ul lui Traian Basescu, iar in 2004 pentru campania pentru prezidentiale a PSD-istului Adrian Nastase. Ulterior, a devenit si sfatuitorul lui Calin Popescu Tariceanu si al PNL.
Citește și: Tal Silberstein și Beny Steinmetz, arestați în Israel
Tal Silberstein a profitat de relaţiile sale cu şefii statului pentru a obţine avantaje financiare, astfel că acesta a fost implicat, potrivit DNA, în procesul de revendicare de către Paul Lambrino a unor terenuri şi imobile, procurorii cerând arestarea acestuia.
Între 2008 şi 2009, Silberstein era deja implicat în afacerile retrocedărilor ilegale prin intermediul firmei pe care acesta o controla. Mai exact, mai multe terenuri şi clădiri din Snagov şi Bucureşti, retrocedate către Prinţul Paul, au fost vândute către firma ofiţerului israelian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă