Data publicării:
Cine Clasico Argentino, la Institutul Cervantes
Şapte filme considerate patrimoniu al cinematografiei argentiniene vor fi proiectate, săptămâna viitoare, de luni până sâmbătă, la sediul Institutului Cervantes, sub titlul "Cine Clasico Argentino".
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, este vorba despre titluri care fac parte din cele 100 de pelicule din producţia cinematografică argentiniană a ultimilor 40 de ani, restaurate digital 4 k, cu cea mai mare atenţie în laboratorul "Gotika" din Buenos Aires şi folosind cele mai performante metode.
18 februarie, prima zi de film
În prima zi, pe 18 februarie, de la ora 19,00, va fi prezentată pelicula "Un Oso Rojo", regia Adrian Caetano. Deşi doar Oso le ţine şirul, au trecut şapte ani de când a fost închis pentru crimă şi jaf armat. Fiica lui, Alicia, împlinea un an în ziua jafului, iar Natalia, soţia lui, probabil nu l-a iertat niciodată. Acum, când iese în stradă, eliberat condiţionat, Oso se gândeşte că, cine ştie, o poate lua de la capăt. Ca un western urban, Un Oso Rojo trasează destinul unui justiţiar marginal în cruciada reală a unei suburbii din Buenos Aires, potrivit sinopsisului filmului.
CITEȘTE ȘI Contracte autostrăzi. Plumb şi Teodorovici, avertisment: Nu vom ezita
Seria de filme continuă cu "Pizza, Birra, Faso", regia Adrian Caetano şi Bruno Stagnaro, - marţi, "Sur", regia Fernando Pino Solanas, - miercuri, "Roma", regia Adolfo Aristarain, - joi, "El lado oscuro del corazon", regia Eliseo Subiela, - vineri.
Sâmbătă, în ultima zi a evenimentului, vor fi prezentate două filme: "Hombre mirando al Sudesteh, regia Eliseo Subiela, de la ora 17,00, şi "Juan Moreira", regia Leonardo Favio", de la ora 19,00.
Intrarea este liberă
Intrarea este liberă, în limita numărului de locuri disponibile. Accesul în sală se face pe baza unei solicitări de rezervare de loc trimisă la adresa de mail [email protected]. Rezervarea devine valabilă numai dacă solicitantul a primit în scris o confirmare a disponibilităţii de locuri.
Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Argentina în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti.
VEZI ȘI Apt sau inapt? Dide, LOVITURĂ pentru Jandarmerie. Documente, răsturnare de situație
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News