'Belgia este dispusă să asigure această președinție, dacă ni se cere aceasta', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Didier Vanderhasselt, la mai puțin de o lună de la referendumul în care britanicii au votat în favoarea ieșirii țării lor din Uniunea Europeană.
'Am deținut președinția în 2001, apoi în 2010 și următoarea era prevăzută abia în 2024', a declarat sâmbăta trecută șeful diplomației belgiene, Didier Reynders, fără a oferi în mod explicit serviciile țării sale, una dintre cele șase state fondatoare ale UE.
O președinție belgiană ar permite în special reducerea unor costuri deoarece ar putea fi utilizate clădirile unor instituții europene din Bruxelles.
[citeste si]
Premierul britanic Theresa May l-a informat marți pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, că Marea Britanie va renunța să asigure președinția rotativă a Consiliului UE din iulie-decembrie 2017, a anunțat miercuri executivul de la Londra. Ea a explicat că țara sa 'va fi foarte ocupată cu negocierile pentru ieșirea din UE', a declarat un purtător de cuvânt. Londra urma inițial să dețină președinția după Malta și înaintea Estoniei.
'Ideea unei președinții belgiene în al doilea semestru al anului 2017 a fost emisă pentru prima dată la summitul NATO de la Varșovia, la începutul lunii iulie', potrivit agenției Belga.'Colega mea estoniană a venit să mă întrebe dacă este adevărat că intenționăm să asigurăm președinția în locul Regatului Unit', a declarat Reynders, citat de agenția de presă belgiană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european