Data actualizării:
Data publicării:

Cine a fost Lascăr Duiliu Zamfirescu. Totul despre relația SPECIALĂ cu Regele Mihai I

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Lascăr Duiliu Zamfirescu și Regele Mihai I au avut o relație cu adevărat specială. Iată cum au ajuns să se cunoască și cum au rămas prieteni timp de 81 de ani. 

Lascăr Duiliu Zamfirescu, nepotul marelui scriitor, a murit ieri și puțini îi cunosc viața și relația specială pe care a avut-o cu Regele Mihai I. 

În anul 1932, pe când Regele Mihai I avea aproape 10 ani, tatăl său, Carol al II-lea, a decis să înființeze o grupă specială de copii, din dorința de a-i da Regelui o educație aleasă. Așa a apărut ”Clasa Palatină", denumire ce vine de la un titlu dat unui mare demnitar, clasă aleasă atent pentru ca Mihai să fie pus în contact cu colegi din toate clasele sociale, de la țărani, la industriași și intelectuali.

Copiii ce au făcut parte din ”Clasa Palatină"

În primul an de studii, 1932 - 1933, au fost nouă elevi.

1. Mihai, Dan Cernovodeanu, fiu de ofițer activ

2. Ion Dinulescu, fiu de mecanic de locomotivă

3. Mircea Ionnițiu, pui de librar la ”Cartea Românească”

4. Dan Mavrus, fiu de avocat, avea să decedeze în timpul școlii

5. Ștefan Popescu, fiu tot de avocat

6. Rodion Chiaburu, urmaș de țăran din satul Peceștea, județul Odorhei, venit din istorica Basarabie

7. Gheorghe Dușa, fiu de țăran din Toderița, Făgăraș, Ardeal

8. Tănase Mărgelatu, fiu de factor poștal.

Clasa nu a fost aceeași mereu, iar componența s-a tot schimbat din cauză că unii elevi, fie se îmbolnăveau, fie se retrăgeau, fie mureau, dar șase dintre ei au fost dați afară pe motiv de ”reducere a bugetului”, care în realitate, era urmarea unei greve a copiilor, îndreptată spre profesorul de geografie, care le dăduse o temă dificilă.

Cine a fost Lascăr Duiliu Zamfirescu

În 1936, pe când avea 14 ani, după studii în străinătate, Lascăr Duiliu Zamfirescu se întorcea în România și intra în ”Clasa Palatină”, fiind coleg cu viitorul rege din clasa a V-a, până într-a VIII-a.

A fost fiu al diplomatului Alexandru Zamfirescu, un om de mare cultură, participant la luptele Primului Război Mondial, și nepot al marelui scriitor Duiliu Zamfirescu, autor al celor mai celebre opere precum ”Tănase Scatiu”, ”Viața la țară” sau ”În Război”.

Lascăr s-a născut pe 23 mai 1922. A început școala în Olanda, într-o instituție religioasă, apoi, urmându-și tatăl, a început un periplu prin mai multe țări, Brazilia, Rio de Janiero, unde Nicolae Titulescu îl trimisese pe Alexandru Zamfirescu, ca ministru plenipotențiar sau Portugalia, unde avea să organizeze sediul și cancelaria legației române.

De la colegi, Mihai și Lascăr au devenit foarte apropiați și au rămas prieteni buni timp de 81 de ani. După întoarcerea Regelui Mihai din exil, cei doi au reluat legăturile, Lascăr Zamfirescu fiind devotat Regelui şi prietenului său până în ultima zi. 

După absolvirea studiilor, la Colegiul Naţional “Sfântul Sava”, a devenit inginer în electromecanică, lucrând 11 ani în uzinele Malaxa, continuând pasiunea pentru inginerie de-a lungul vieţii. În anul 1945, s-a căsătorit cu Elena Rosetti. Este cunoscut şi pentru că a fost fratele disidentei exilate Sanda Stolojan, pe care a apărat-o în faţa organelor de securitate.

Citește și: A murit ultimul coleg de Clasă Palatină al Regelui Mihai

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel