Întrebat de ce și-a ținut scriitorul George Bălăiță cărțile la sertar, criticul literar Daniel Cristea-Enache a răspuns:

„Nu și le-a ținut la sertar, cu una sau două excepții. El scria mai greu și mai rar. Sunt autori care sunt prolifici, scriu mult, le place să scrie și nu sunt niște stiliști, nu stau foarte mult pe fiecare pagină, așa cum în epoca interbelică era Cezar Petrescu, care scria „industrios”. Scria roman după roman. Ei bine, Bălăiță face parte din cealaltă categorie, a celor perfecționiști, orfevrii, de tipul Flaubert, care stau foarte mult pe fiecare pagină, care își lucrează foarte mult scriitura, niște artizani ai paginii scrise.”

Scriitor important prin calitate, nu cantitate

 „De aceea în dreptul lui Bălăiță sunt mai puține cărți decât în dreptul lui Breban, de pildă, dar cărțile publicate de Bălăiță sunt extraordinare. El a avut o carte care a apărut la mai mulți ani după Revoluție, pornind de la Ion Creangă. O carte foarte, foarte interesantă, foarte bine scrisă. În rest a făcut destul de rar, fragmentar, publicistică și eseistică, a scris tablete și este un scriitor foarte important, nu prin cantitate, dar prin calitatea scrisului său.”

VIDEO

George (Gheorghe) Bălăiță (n. 17 aprilie 1935, Bacău, România – d. 16 aprilie 2017, București) a fost un romancier român. Bălăiță a fost unul dintre prozatorii clasici ai literaturii române contemporane.

Romane: Lumea în două zile (1975), Ucenicul neascultător (1977); Nopțile unui provincial (1983); Învoiala (2016).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News