Data actualizării: 03.12.2018 11:02
Data publicării: 03.12.2018 10:58

Cine a făcut Unirea? Marea minciună din 2018

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri

Poporul, Armata, marii politicieni din generația de aur, nu ca ăștia de astăzi, Europa, Occidentul, alinierea astrelor...Basmele istorice și discursul de propagandă au umplut ecranele, lăsând puțin loc pentru o analiză lucidă a momentului 1918.

În primul rând, au fost suprapuse două concepte, astfel încât să se ajungă la sloganul: România a împlinit 100 de ani. Fals! România s-a născut la proclamarea independenței, în mai 1877. La 1 Decembrie 1918, au fost unite toate provinciile istorice, dar România exista, deja, de 41 de ani. Așa cum un tânăr nu se naște când face majoratul, ci 18 ani mai devreme.

Nu cred că e vorba doar despre tabloidizare, aici. Simplificarea practicată de mass-media pentru a cuceri un public mai larg, dar mai puțin dispus la efort intelectual, merge mână în mână cu nevoia clasei politice de a câștiga capital electoral în anul Centenar. Trecând în plan secund, sau ignorând pur și simplu, un actor social cu rol determinant în ambele evenimente istorice.

Poporul român dorea Unirea, asta au dovedit-o sacrificiile făcute, în Regat, dar și Marea Adunare a românilor transilvăneni de la Alba Iulia. Asta arată și astăzi coloanele de manifestanți care au mers pe jos la Alba Iulia. Armata, la rândul său, și-a făcut datoria, peste nivelul tehnologic și suportul economic pe care îl putea oferi o societate neindustrializată, într-un război al epocii industriale. Nici efortul militar, nici cel al populației nu erau de ajuns: România nu putea apăra singură ceea ce obținuse, cu o economie devastată de război, lipsită de capital, având de integrat administrațiile a două provincii și de acoperit, cumva, emisia de monedă, după ce raptul tezaurului o lăsase fără aur.

În acest sens, un rol major l-a avut Casa Regală, spune pentru DCNews istoricul Alin Ciupală. Dacă Ferdinand se angajase pe deplin în efortul de război, Regina depune un efort diplomatic esențial, în Europa și America, reușind să deschidă ușile marilor bănci. Documente diplomatice britanice, franceze, americane sau elvețiene, ne arată efortul teribil pe care Familia regală a trebuit să-l facă pentru a debloca situația, pe plan internațional, și pentru recunoașterea Unirii. Iar Regina, prin contactele și legăturile sale de familie (era nepoata Reginei Victoria) a avut un rol principal. La fel ca Regele Carol, în recunoașterea Independenței, cu patru decenii înainte.
Planul de țară impus de generația pașoptiștă a funcționat: o monarhie constituțională aflată deasupra disputelor politice interne, care să unească societatea, nu să o dezbine , cu rol de arbitru, în interior, și de reprezentare în exterior, ca parte a dinastiilor europene.

Normal că taberele politice care se bat astăzi pentru Palatul Cotroceni n-au suflat un cuvânt despre rolul Casei Regale. Pentru cei care analizează critic situația din prezent, nici nu e nevoie: vedeți vreun președinte capabil să pună deoparte obsesia celui de-al doilea mandat, ori interesele personale sau de partid pentru a realiza proiectul de țară? Și să vrea nu ar avea cum, fiindcă un plan de țară nu există, iar acest lucru este, în primul rând, de reproșat președinției, gândită pe 4-5 ani, nu într-o perspectivă istorică.