Data publicării:
Cîmpeanu, situație gravă în educația din România: Avem 4152 de profesori necalificaţi, dintre care aproape 1000 nu au nici măcar studii superioare
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a scos la iveală situația gravă din sistemul de învățământ din România.
"Aproape jumătate (n.r. dintre profesori) vor ieși la pensie în următorii zece ani. Nu putem să îi atragem în sistem oferindu-le salarii de nivelul celor actuale. Absolvenţii universităţilor românești, cei mai buni absolvenţi, vor alege întotdeauna altceva, vor avea mai multe opţiuni şi vor alege, în mod evident - să nu fim ipocriţi - acea variantă care le va asigura un trai mai bun, chiar dacă ei îşi doresc să fie profesori. Atractivitatea din perspectiva salarială este esenţială. Pentru asta, alături de alte obiective, voi lupta cu toate mijloacele să rămână în proiectul Legii Educaţiei, aşa cum este propus acum.
Avem, în momentul de faţă, 4152 de profesori necalificaţi, dintre care aproape 1000 sunt profesori care nu au nici măcar studii superioare, nu studii superioare în profilul disciplinei pe care o au. Este grav! Avem o criză de profesori din ce în ce mai acută. Ieşirea la pensie a profesorilor, a unora dintre cei mai buni, ne va crea o problema din ce în ce mai mare dacă nu vom răspunde acum acestei nevoi de susținere a profesorilor din toate perspectivele, nu numai financiară.
Am siguranţa că, dacă nu cerem (n.r. bani) cu toții, nu avem nicio şansă să obţinem. Până acum, au fost schimbări de formă. Am încercat să generăm schimbări bune, de altfel, de 10-12 ani, fără să schimbăm instituțiile, fără să ne asigurăm că există mecanisme pentru implementarea acestor schimbări şi fără să acordăm resursele financiare necesare", a spus Sorin Cîmpeanu, la TVR Info.
Citește și:
Salariile profesorilor nu vor crește de la 1 ianuarie 2023. Majorările sunt prevăzute să intre în vigoare abia începând din toamna anului viitor
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat, vineri, despre noile legi ale educaţiei, că dacă nu vom înţelege că e nevoie de alocarea de resurse astfel încât să nu mai existe niciun cadru didactic în România care să aibă un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie, ”toate schimbările de proces, de arhitectură de sistem sunt degeaba” şi nu vom avea profesori buni, fără motivaţie salarială, potrivit News.ro. Câştigul salarial mediu net a fost 3.977 lei în luna iunie, potrivit Institutului Național de Statistică.
Acesta a dat asigurări că aceste aspecte au fost discutat în coaliţie şi că tot timpul au fost asiguraţi că România va avea resurse financiare pentru legile educaţiei. ”Dacă nu vom înţelege că e nevoie de alocarea de resurse astfel încât să nu mai existe niciun cadru didactic în România care să aibă un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie, aş vrea să vă spun că toate schimbările de proces, de arhitectură de sistem sunt degeaba. Nu vom reuşi, profesorul va rămâne cel cu un rol determinant într-o şcoală în care învăţământul trebuie să fie centrat pe elevi. Profesori buni, fără motivaţie salarială, nu vom putea avea, o spun cât se poate de răspicat. Aceste legi sunt foarte bune, dar dacă nu vor avea resursele financiare necesare, vor sfârşi exact ca legea 1”, a spus ministrul Educaţiei, întrebat despre majorările salariale din învățământ, potrivit noilor legi ale educaţiei, potrivit News.ro. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News