Data publicării:

Cico Dumitrescu, moarte. Radu Banciu, șoc: Cu cât erai mai imbecil...

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Radu Banciu
Radu Banciu

Amiralul Cico Dumitrescu a murit astăzi, de ziua lui, când a împlinit 84 de ani. Radu Banciu a făcut un subiect de comentat din moartea acestuia.

”Încep cu două veşti cutremurătoare această emisiune. Prima este moartea amiralului Cico Dumitrescu, care s-a prăpădit astăzi chiar în ziua în care împlinea 84 de ani, cel care spunea că va trăi 120 de ani. A murit fix cu 36 de ani mai devreme decât pretindea că îi va suna ceasul. (...) Până la urmă sigur soarta i-a fost potrivnică şi lumea s-a întors cumva împotriva lui. A fost acuzat de toate relele, pe care sigur le-a şi comis. Nu a ajuns să şi plătească pentru ele, a murit la 84 de ani, dar uitându-ne la aceste imagini tipice pentru momentele Revoluţiei când oameni neinspiraţi, proveniţi din talpa, din mizeria cea mai cruntă a ţării, a României comuniste, ajunsese la un rang înalt în nişte funcţii extraordinare, ei nereuşind să ţină un discurs minim. Discursul lui nu se ridica la nivelul unui copil de clasa a şasea. Ăsta era amiral! Aşa erau numiţi după astfel de criterii, cu cât erai mai imbecil cu atât erai mai sus pus. Exact la fel se întâmplă şi astăzi. Treizeci de ani în care România a rulat în gol!” a spus Radu Banciu, în emisiunea de joi, de la B1 TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel