Ciclonul care a lovit Europa ajunge în România. Elena Mateescu (ANM) anunță vijelii și căderi de grindină
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto: Usplash
Foto: Usplash
Elena Mateescu, directorul general al ANM, a spus cum va fi vremea săptămâna aceasta.

Luni seară, la Antena 3 CNN, la emisiunea Sinteza Zilei, moderată de MIhai Gâdea, Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea în următoarele zile.

„Mâine, în vestul, sud-vestul și centrul țării vorbim de cantități de apă ce pot depăși la nivel local 15-20 de litri pe metru pătrat și izolat 30-40 de litri pe metru pătrat. De asemenea, în timpul averselor este posibil să avem și vijelii, pentru că intensificările de vânt for fi susținute de rafale ce pot depăși 55-65 km/h. Izolat vom avea căderi de grindină.

De miercuri, instabilitatea va fi în extindere și va cuprinde majoritatea regiunilor țării, astfel încât vom consemna cantități de apă de 30-40 de litri pe metru pătrat.

Temperaturile sunt în creștere, iar de mâine, inclusiv în sudul țării vom consemna valori de 27-29 grade Celsius, iar în Capitală o maximă de 25-27 grade. Și în București, de mâine, din a doua parte a zilei și pe parcursul nopții, instabilitatea atmosferică va fi de interes.

Ciclonul va începe să afecteze România de mâine, va continua miercuri și joi, vineri va fi o ușoară diminuare, în sensul ariei precipitațiilor, însă mai rămâne de interes și pentru ziua de vineri partea de vest și sud-vest a țării. Întreaga săptămână are o probabilitate foarte ridicată de avea cantități importante de precipitații în vestul țării.

În weekend va fi o ameliorare și o vreme în încălzire, chiar cu temperaturi de până la 30 de grade, primele valori generoase ale lunii mai din acest an“, a spus, la Antena 3 CNN, Elena Mateescu, directorul general al ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel