Ciclon SUA: Mii de zboruri anulate, şcoli închise, activitate politică suspendată
Coasta de est a Statelor Unite, cuprinsă de un val de ger polar de aproape două săptămâni, a fost afectată joi de o furtună hibernală ce a provocat anularea a mii de curse aeriene, închiderea şcolilor şi amânarea lucrărilor din această săptămână din Senat, informează AFP.
Străzile din Manhattan (New York) au fost acoperite cu zăpadă şi doar câţiva trecători s-au încumetat să înfrunte frigul şi viscolul pentru a traversa pe jos faimosul pod Brooklyn, în timp ce automobiliştii s-au luptat cu gheaţa depusă pe maşinile lor.
Mercurul nu a scăzut sub minus 6 grade Celsius la timpul dimineţii în Manhattan, însă temperatura resimţită a fost de circa minus 15 grade Celsius.
De la cascada Niagara parţial îngheţată în apropiere de graniţa canadiană până la maiestuosul râu Potomac din Washington, afectat la rândul său de îngheţ, întreaga coastă s-a trezit joi sub un strat de zăpadă şi gheaţă care a perturbat traficul.
Peste 3.200 de zboruri au fost anulate în cursul dimineţii în Statele Unite şi peste o mie de curse aeriene au înregistrat întârzieri, potrivit site-ului specializat FlightAware.com.
Aeroporturile din Newark, din apropiere de New York, şi cel din Boston, au fost cele mai afectate, peste 60% dintre zboruri fiind anulate la primele ore ale zilei.
În New York, Boston, Philadelphia şi capitala Washington şcolile au fost închise ca măsură de precauţie chiar dacă situaţia rămâne în mare parte sub control, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News