Data publicării:
Ciamba, vizită la Bruxelles. Cu cine s-a întâlnit ministrul
Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a efectuat miercuri o vizită de lucru la Bruxelles, în contextul pregătirii preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie 2019, el având întâlniri cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, şi cu directorul general pentru buget din cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul întâlnirii cu Luca Jahier, oficialul român a prezentat principalele priorităţi ale României în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului, referindu-se inclusiv la evenimentele care vor fi organizate pe durata mandatului.
Totodată, au fost trecute în revistă principalele teme de interes aflate pe agenda europeană, precum negocierile privind Brexit, Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European din primăvara anului viitor, pregătirile privind Summit-ul informal de la Sibiu.
În contextul discuţiilor cu Directorul General pentru buget din cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, ministrul delegat George Ciamba a exprimat întreaga disponibilitate a viitoarei Preşedinţii române a Consiliul Uniunii Europene de a contribui la avansarea cât mai consistentă a negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cu scopul de a permite obţinerea unui acord în toamna anului 2019 pe acest dosar.
De asemenea, demnitarul român a evidenţiat că Preşedinţia română va continua lucrările privind pachetul de negociere (negotiating-box),cu scopul îmbunătăţirii acestuia şi va depune eforturi în vederea înregistrării de progrese substanţiale pe propunerile legislative sectoriale, mai precizează comunicatul MAE.
Vezi și: Dăncilă, mesaj de la Bruxelles
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News