Cum a fost salvat lăcașul din Techirghiol în perioada comunistă. Dan Ciachir, povești de la Mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol
Autor: Darius Muresan | Publicat pe: 11 feb 2023, 17:33
WhatsApp
Mănăstirea Sfânta Maria. Foto: Stațiunea Balneară Techirghiol
Mănăstirea Sfânta Maria. Foto: Stațiunea Balneară Techirghiol
Dan Ciachir: În vara anului 2002, spre sfârşitul lunii august, un chiriarh care mă onora cu prietenia sa m-a întrebat dacă vreau să merg câteva zile la Mânăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol.   

Am primit cu bucurie invitaţia întrucât aveam prilejul să petrec o săptămână în aşezământul salvat de la expropriere de Patriarhul Justinian şi totodată să o cunosc pe stareţă, maica Semfora, despre care auzisem atâtea lucruri frumoase, începând cu acela că deţine o colecţie de câteva sute de discuri de muzică simfonică. Iar Titi Dincă îmi spusese, în mai 2000, ieşind de la înregistrarea emisiunii Credo de la TVR cu numărul 300, care era şi ultima, că dacă ar fi să se piardă ori să se şteargă vreuna dintre casete, avea certitudinea că ar găsi-o la Techirghiol, în videoteca stareţei.

În anul 1928, Patriarhul Miron a cumpărat o vilă spaţioasă din Techirghiol, cu teren în jur, înfiinţând acolo un cămin preoţesc şi un sanatoriu pentru clericii ortodocşi din ţară şi familiile lor. După instaurarea regimului comunist, care pusese gând rău bunurilor necultice ale tuturor bisericilor din România, Patriarhul Justinian a salvat de la expropriere aşezământul din Techirghiol printr-o stratagemă folosită iniţial în 1949 la Dragoslavele, unde se afla o reşedinţă de vară a Patriarhului, cu două clădiri şi teren. Aducând la Dragoslavele o bisericuţă de lemn din Maramureş, monument istoric, şi câţiva călugări, Justinian a întemeiat
acolo un schit, astfel încât clădirile şi terenul deveneau anexele noului lăcaş bisericesc cu regim de stavropighie; ceea ce însemna că schitul este supus direct Patriarhului, şi nu episcopului eparhiei în care se afla.

Doi ani mai târziu, în 1951, Justinian a repetat cu succes aceeaşi manevră, aducând la Techirghiol o biserică de lemn din Transilvania, ridicată în secolul al XVIII-lea, strămutată iniţial de Regele Carol al II-lea la Stâna Sf. Ana de la Sinaia, având hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Acelaşi hram a primit şi noul schit de maici de la Techirghiol – cu şase vieţuitoare şi regim de stavropighie patriarhală. Şi aici, întocmai ca la Dragoslavele, sanatoriul şi căminul preoţesc deveneau anexele noii entităţi bisericeşti. Iar atunci când împrejurările au fost favorabile, aproape două decenii mai târziu, Patriarhul Justinian a pus să fie construită o vilă arhierească (destul de modestă) cu parter şi etaj. Era învelită în iederă deasă şi răcoroasă.

Pe maica stareţă Semfora am cunoscut-o a doua zi dimineaţă, la micul dejun, când ne-a întâmpinat în aceeaşi sufragerie cu distincţia şi naturaleţea unei autentice doamne, fapt care m-a dus cu gândul la Irina Lecca, stareţă provenind dintr-o familie boierească şi care a subzistat în fruntea unei mari mânăstiri de maici din Moldova chiar şi în anii 1950 ai regimului comunist... Însă maica Semfora, mândră de originea ei dobrogeană, se născuse într-o familie obişnuită din Isaccea. Numărând – îmi dau seama astăzi – 80 de ani şi arătând cu 10-15 ani mai tânără, era o amfitrioană desăvârşită, care totodată evita mrejele paseismului, cu atât mai mult cu cât continua să înfăptuiască multe lucruri în aşezământul monastic de la Techirghiol ridicat în anul 1968 de către Justinian la rangul de mânăstire cu hramul „Sfânta Maria”. Tot el avea să o numească pe maica Semfora stareţă aici în acelaşi an, după ce fusese scoasă silnic din monahism în primăvara lui 1960, pe temeiul funestului Decret 410 din 28 octombrie 1959. Maica Semfora, care lucrase şase ani la Episcopia Dunării de Jos din Galaţi, îşi păstrase optimismul legat de reîntoarcerea în mânăstire.

Am adus vorba în acea dimineaţă de cursurile de ghizi de la Techirghiol, un demers de mare prestigiu despre care auzeam vorbindu-se în ultimul deceniu al fostului regim. Începute la sfârşitul anilor 1960, când atmosfera în ţară se relaxase, aceste cursuri erau menite să formeze ghizi cultivaţi, buni vorbitori de limbi străine de circulaţie, aleşi dintre călugării şi maicile din mânăstirile monumente istorice. Maica Semfora a menţionat câteva nume de intelectuali de prim rang ai epocii veniţi vara să
conferenţieze la cursurile de ghizi de la Mânăstirea Sfânta Maria din Techirghiol: Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Constantin C. Giurescu, părintele profesor Mircea Păcurariu, Răzvan Theodorescu... Iată și alte detalii din biografia maicii Semfora, care a stărețit 40 de ani la Techirghiol: „M-am născut la Isaccea în august 1922, am copilărit până la 18 ani în sudul Basarabiei, la Reni, iar din 1940 am stat doi ani la Tulcea cu familia. Am venit la 13 februarie 1968 la Techirghiol... Sunt, iată, legată cu toate firele de această Dobroge, leagăn al creştinismului lumii. Mă duceam des la Saon, aproape de Niculiţel, de asemenea la Cocoş, prima mânăstire pe care am cunoscut-o. Am privit viaţa aşa cum a fost ea. Nu am cerut mai mult. Poate mi-ar fi plăcut să pictez, apoi – după ce am terminat Teologia – am visat să studiez Filologia, ca să pot traduce din Sfinţii Părinţi. Nu a mai fost timp.”

Maica Semfora Gafton a absolvit Institutul Teologic din Bucureşti în 1956 cu o teză de licenţă pregătită sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae şi intitulată Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, tipărită în anul 1996 la Editura Sophia. Patru ani mai târziu, preşedintele Emil Constantinescu o decora cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer... Cea mai frumoasă mărturisire a maicii Semfora, trecută la Domnul la vârsta de 98 de ani, mi se pare aceasta: „Dacă m-aş naşte de o
sută de ori, tot la mânăstire m-aş duce”.

va urma

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?