Christoph Daum propune un nou selecționer
Christoph Daum a părăsit în această după amiază România, după ce antrenorul german a ajuns la un acord cu FRF pentru rezilierea contractului de selecționer.
”Budescu și Alibec pot ajunge cei mai buni jucători ai României, dar nu-mi reproșez neconvocărilor, totul a fost gândit și argumentat. Ei sunt niște jucători extraordinari, am văzut meciul de aseară, au jucat foarte bine, dar cred că în ceea ce-i privește pe ei am luat deciziile corecte. Am avut o relație mai bună și l-am cunoscut mai mult pe Alibec decât pe Budescu”, susține Daum.
Regret
”Regret despărțirea, dar înțeleg că un selecționer este judecat după rezultate, iar la mine nu au fost cele așteptate. Rămân cu un gust amar după această despărțire pentru că în momentul în care am fost adus aici mi s-a spus că obiectivul este calificare la EURO 2020 și trebuie să fac un program pentru acea campanie, program pe care l-am demarat.
După aceea, nu știu de ce, cei de la FRF au schimbat obiectivul și au zis că vor neapărat calificarea la Cupa Mondială din 2018, deși discuția inițială a fost pentru 2020. Normal că sunt câteva decizii pe care mi le reproșez, dar eu știu că am muncit foarte mult și am făcut tot ceea ce am putut ca să obțin rezultate. România este o țară extraordinară și o să revin cu plăcere aici. Mă așteptam ca fotbalul românesc să fie mai organizat și să se preocupe mai mult de tineri”, a declarat Christoph Daum.
Dacă eram mai tânăr
"Dacă eram mai tânăr, poate rămâneam să antrenez o echipă de club din România. Aşa, cred că mă voi orienta spre alte zări. A fost o onoare să lucrez pentru această ţară şi sunt extrem de dezamăgit că nu m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor. Vreau să mă întorc în vacanţe aici, să merg în Moldova sau în Transilvania", a mai adăugat acesta.
Ar fi o variantă bună
Întrebat pe cine ar vede în locul său la cârma primei reprezentative, Daum a răspuns destul de convins că ”Ionuț Badea ar fi o variantă foarte bună”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News