Data publicării:

Christine Legarde: Euro va supravieţui anului 2012

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
legarde
legarde

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a dat asigurări că moneda euro va supravieţui dincolo de anul 2012, în pofida crizei datoriilor de stat.

"Va fi anul 2012 sfârşitul monedei euro? Mă îndoiesc serios. Este o monedă tânără, şi în acelaşi timp una solidă. Există în zona euro, dar nu în legătură directă cu moneda, presiuni serioase şi probleme privind datoria de stat, soliditatea sistemului bancar, care sunt în curs de soluţionare. Însă moneda însăşi nu va dispărea în 2012, nicio şansă", a afirmat Lagarde, aflată în vizită în Africa de Sud, într-o întâlnire cu presa,informează Mediafax.

Liderii europeni au convocat un nou summit pentru sfârşitul acestei luni, unde vor încerca din nou să stabilească un plan concret de soluţionare a crizei datoriilor de stat, care a intrat în al treilea an şi ameninţă supravieţuirea monedei unice la 10 ani de când a intrat în circulaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel