Christian Ciocan: Polițiștii nu au pensii speciale, se încearcă o vulnerabilizare a instituției
Comisarul șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România, a vorbit, în cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, despre acuzațiile la adresa polițiștilor că ar beneficia de pensii speciale.
Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al F.S.D.P.R., a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre acuzațiile pe care unii oameni le aduc polițiștilor.
„În urma unor chestiuni apărute în spațiul public și a unor discuții din Federație, sunt împuternicit să aduc la cunoștința opiniei publice faptul că problema pensiilor speciale este mai mult decât o simplă discuție. Vreau să spun că noi polițiștii nu avem pensii speciale, noi avem pensii de serviciu, unii mai mari, alții mai mici, în funcție de prevederile legale. Dacă unii dintre polițiști au un salariu aproape similar cu al colegilor care vin din școală, deoarece a fost o diferență de coeficient, la fel e și cu pensia, în funcție de mai mulți parametrii. Unele pensii sunt mai mari și atele mai mici.
Cei care ridică această problemă fac trei lucruri. În primul rând, aceștia arată că nu știu și este problema lor. În al doilea rând, se aruncă o anatemă pe polițiști care stau în circulație, stau în ordine publică, stau în crimă organizată și, mai nou, stau și în pandemie. În timp ce toți ceilalți își iau măsuri să nu se îmbolnăvească, polițiștii sunt cei care stau pe stradă și interacționează cu absolut toată lumea și interacționează cu fel și fel de oameni. De asemenea, sunt chemați să participe și la măsurile de ordine unde sunt aglomerări umane și mulți oameni nu poartă mască.
Dincolo de neștiința pe care o arată în spațiul public și anatema aruncată asupra polițiștilor, se lezează autoritatea instituției care e chemată să asigure respectarea drepturilor omului în România. Polițiștii sunt unii dintre cei mai huliți oameni, deoarece tot ei sunt cei care trebuie să pună în practică acele sancțiuni prevăzute de legiuitor vis-a-vis de cei care, în această perioadă de context epidemiologic, nu respectă regulile de pandemie“, a punctat Ciocan.
Poliția a fost pusă într-o lumină defavorabilă
„Vulnerabilizarea acestei instituții care face parte din sistemul de ordine publică și siguranță națională, ministrul de Interne fiind membru în CSAT, aduce atingere siguranței naționale. Polițiștii sunt arătați cu degetul că aplică amenzi, dar se caută și a se induce în spațiul public că ei au bani. Această balanță cu un taler în jos, în mod voit, nu face altceva decât să afecteze siguranța națională. Noi vom propune ministrului de Interne măsuri concrete.
Totodată, la nivelul MAI funcțiile de conducere de nivel superior trebuie ocupate de profesioniști. Trebuie să fie oameni aplicați care cunosc legislația în domeniu și care au experiență. Condițiile sunt unele deosebite, iar ministrul de Interne are nevoie de oameni care se pricep, a căror experiență girează faptul că vor lua măsuri corecte. Dacă acest lucru e aprioric atacat înainte ca acea persoană să arate ce e de făcut, face parte din acel context global de vulnerabilizare a instituției. Pe de altă parte, se acționează punctual astfel încât orice decident e atacat înainte ca acel om să înceapă efectiv munca.
După acest ansamblu de reactivitate, Poliția e pusă în lumină defavorabilă, agresiunile împotriva polițiștilor cresc, cum a fost acel caz de la Secția 9 în care un agent a fost înjunghiat, sau cum, pe rețelele sociale, tot mai mulți oameni amenință Poliția. Cetățenii României nu au nevoie de un dialog steril și de niște acuze fără fundament, ci de continuitate și trebuie să existe o linie clară de evaluare.
Este o solicitare imperativă a Federației, Poliția nu e o jucărie, e o instituție fundamentală și vrem o gândire corectă și un ajutor din partea celor care vor să ajute pentru realizarea performanței. În acest raport de acuzator, Federația nu poate să solicite decât sprijin, altfel, nu au decât să răspundă pentru faptele lor“, a conchis Christian Ciocan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News