Data publicării:

Christian Ciocan, despre importanța resurselor umane: Dacă mediul privat poate, mediul public trebuie și el să poată

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (F.S.D.P.R), a transmis un mesaj, în exclusivitate pentru DC News, legat de importanța resurselor umane în sectorul public din România.

Alegeri prezidentiale 2024

În exclusivitate pentru DC News, Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (F.S.D.P.R), a vorbit despre importanța resurselor umane în sectorul public din România:

„În calitate de membru de sindicat, am identificat o chestiune pe care a identificat-o și pe care o gestionează cu precădere mediul privat. De ea depinde buna funcționare și performanța oricărei organizații. Resursa umană este unul din factorii extrem de importanți, iar, în mediul privat, HR-ul, responsabilul cu recrutarea și promovarea celor mai buni oameni pentru posturile care necesită lucrul în acele condiții, sunt directorii de resurse umane și structurile pe care ei le coordonează.

Ca simplu om, ca membru de sindicat, înțeleg că resursa umană e extrem de importantă. Aceasta trebuie identificată, trebuie recrutată, trebuie optimizată și trebuie valorificată doar în interesul organizației. Eu fac parte din Ministerul de Interne și eu cred că structurile de resurse umane nu trebuie să fie doar gestionarea datelor legate de personal, nu trebuie să fie doar niște compartimente lărgite de secretariat, ci trebuie să fie acele formațiuni care identifică capacitățile fiecăruia și dorința fiecăruia de a urca în carieră.

De performanțele unei organizații, trebuie să fie responsabilizați și decidenții din resurse umane

Dacă într-o corporație, HR-ul e chemat și oferă explicații vis-a-vis de o situație sau alta, asta trebuie să se întâmple și în sectorul public. Trebuie să devenim cei mai buni dintre cei mai buni. Nu avem opțiune, ci avem obligație care rezidă din capacitățile profesionale ale decidenților de resurse umane de a-și gestiona propriile structuri în interesul organizației, dar și de a răspunde acolo unde chestiunile propuse și asumate nu au dus la cele mai bune rezultate.

Dacă mediul privat poate, mediul public trebuie și el să poată pentru că are responsabilitate față de mediul privat și trebuie să învețe, chiar de la mediul privat, dacă nu a învățat până acum și, nu mai trebuie făcut niciun rabat în situația în care, pe această zonă, lucrurile nu merg cum ar trebui. Societatea românească nu își poate permite rateuri. Avem nevoie de cei mai buni oameni, iar ei nu pot fi identificați decât de specialiștii în resurse umane.

Dacă Federația va dori să promoveze, vom veni cu propuneri concrete și față de dimensiunea structurilor de resurse umane și față de competențe, dar și analiză. Așa cum Federația a mai precizat, așa spun și eu acum, ca simplu membru de sindicat: Noi suntem aici să oferim soluții, nu suntem ca să fim împotriva instituțiilor. Sloganul nostru este Pentru Oameni și nu Împotriva Instituțiilor. Eu propun Federației și îmi propun ca Federația să prezinte ministrului Bode cele mai bune soluții“, a conchis Ciocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel