"Este unul dintre oamenii pe care i-am căutat absolut o viață întreagă. Am avut privilegiul să îl întâlnesc. După ce l-am întâlnit, s-a schimbat un pic sistemul de repere, pentru că era un sistem prăfuit și lipsit de speranță. Când întâlnești astfel de oameni în viață, se schimbă sistemul de repere. Este un sistem de repere nou, judeci altfel lucrurile. Cauți altfel oamenii, îi privești altfel, asculți și privești altfel mesajul care vine de la ei. Lumea va spune în continuare "chirurgul lui Dumnezeu", ținem în continuare sintagma asta, dar mie mi se pare extrem de împovărătoare. Este una foarte grea," a spus Dana Chera la emisiunea "Adevăruri de viață", referindu-se la medicul Teofil Lung.
Un altfel de medic
Medicul Teofil Lung este recunoscut pentru ieșirile sale publice împotriva chimioterapiei.
”Atâta am vorbit despre chimioterapie și radioterapie, încât colegii care practică această terapie cred că nu mă mi suportă și nu vreau să-i mai agresez, pentru că de 30 de ani spun același lucru.
Eu nu vorbesc din cărți, vorbesc din viață și viața îmi dă dreptul după atâția zeci de ani și atâtea mii de cazuri rezolvate și alte mii pe care nu le-am putut rezolva pentru că erau depășite pentru că au făcut chimioterapie și radioterapie și au pierdut vreme. Când erau în T1, T2, când tumora este mică, până la 3 centimetri, și când aproape că-i asiguri vindecarea pentru restul vieții.
Până la ora asta, de acum, cât știu eu pe plan mondial, NU EXISTĂ tratament specific pentru cancer. Cine poată să scoată o tumoră, un cancer din acesta, în limite oncologice, adică la distanță de marginile tumorii, macroscopic, ăla a rezolvat cazul. E valabil pentru orice tip de cancer în afară de cancerele sistemice. Acolo nu ai ce să operezi," spune medicul Teofil Lung.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024