Data actualizării:
Data publicării:

Chirurgul Mircea Beuran a explicat tot incidentul de la Floreasca. Răsturnare de situație

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mircea Beuran
Mircea Beuran

Chirurgul Mircea Beuran a explicat tot incidentul care a avut loc la spitalul Floreasca, după ce a fost acuzat că a ars o pacientă în timpul operației. 

"Era vorba de un caz oncologic depășit și refuzat de spitalele din București, dar era cunoștință cu un medic din spitalul nostru, care m-a rugat să o operăm pentru că bolnava nu mai putea să mănânce. Am operat-o, iar la 10-12 zile de la intervenție, în ziua aceasta de 22 decembrie, face o hemoragie digestivă superioară și una peritoneană severă. Pacienta nu se mai putea alimenta. Un coleg de-al meu, venind la contravizită, sesizează lucrul acesta, îmi dă telefon și le-am spus că bolnava trebuie dusă la sala de intervenție și voi veni și eu să ajut echipa. Au dus pacienta în blocul operator, iar în clipa în care au folosit electrocauterul au simțit miros de priză arsă. Imediat, au sesizat că a apărut fum la câmpul operator. Intrând aer sub câmp, s-a autoaprins, este greu de spus cum s-a produs această scânteie. Câmpul nu s-a putut face cu o soluție iodată, cum se face în mod normal, pacienta fiind alergică, iar familia știa acest lucru. Nu i-am putut administra substanța de contrast. Echipa care era atunci a căutat prin diferite mijloace să oprească flacăra. Eu în momentul acela nu eram în echipa operatorie, nu eram în blocul operator, iar acest lucru se poate dovedi foarte ușor, prin camerele de supraveghere. În clipa în care eu am ajuns, bolnava era deja mutată în altă sală, iar echipa căuta să facă hemostază, adică oprirea sângerării. Când ei căutau să facă acestă operațiune, am apărut și eu și m-am alăturat echipei. Echipa era șocată și am preluat operația. După ce am finalizat operația, am pregătit tot ce trebuia făcut pentru a pune pacientul în poziția de a fi transportată în Terapia Intensivă a Marilor Arși," a spus chirurgul Mircea Beuran la Antena 3.

Pacientă, arsă în timpul operației la Spitalul Floreasca 

 

Reamintim că deputatul Emanuel Ungureanu a adus în atenția opiniei publice cazul unei paciente care a fost arsă pe masa de operații la Spitalul Floreasca din Capitală, acuzând chirurgul că ar fi greșit substanțele, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. 

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a precizat că vineri seară a aflat de femeia arsă de la Spitalul Floreasca și, imediat, a cerut control deoarece exista pericolul mușamalizării cazului. Costache spune că este surprinzătoare atitudinea chirurgilor care refuză să coopereze cu echipa de control.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel