Data actualizării:
Data publicării:

Chiriile au EXPLODAT în București. Prețuri în țară

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
1000 de apartamente ar putea fi reabilitate termic
1000 de apartamente ar putea fi reabilitate termic

Chiria medie cerută pentru o garsonieră în Bucureşti a ajuns la circa 228 de euro pe lună în 2017. 

Creșterea este cu 4,58% faţă de 2016, când era de 218 euro pe lună şi cu 1,83% peste valoarea din anul 2012, de 222 euro lunar, preţurile actuale situându-se la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani, conform unui studiu realizat de un portal imobiliar.

București, strânsă concurență cu Clujul

”Începând din 2015, chiriile din marile oraşe ale ţării au revenit pe o traiectorie general crescătoare. Şi anul acesta, aşteptările proprietarilor manifestă aceeaşi tendinţă de creştere faţa de cel precedent, astfel că preţurile actuale se situează, per ansamblu, la cel mai ridicat nivel din 2012 încoace. Ca şi în materie de vânzări de apartamente, Bucureştiul se afla în strânsă concurenţă cu Cluj-Napoca la capitolul cele mai mari preţuri, capitala Transilvaniei reuşind să surclaseze cel mai mare oraş al ţării în cazul a două dintre cele trei categorii de apartamente analizate”, se arată în analiza portalului Imobiliare.ro.

[citeste si]

Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretenţiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe lună, faţă de 298 de euro pe lună anul trecut şi 303 euro pe lună în 2012. Pentru locuinţele tricamerale, preţul solicitat se situează acum la 404 euro pe lună, mai mult decât suma de 378 de euro pe lună valabilă anul trecut, dar mai puţin decât cei aproape 421 de euro pe lună solicitaţi în 2012.

În Braşov, costul pentru o unitate locativă monocamerală a scăzut uşor faţă de anul precedent, respectiv de la 187 la 183 de euro pe lună, însă este mai mare decât valoarea consemnată în 2012, adică 172 de euro pe lună. Pe de altă parte însă, suma necesară pentru închirierea unui apartament cu doua camere se situează în prezent la 277 de euro pe lună, faţă de 243 de euro pe lună în 2016 şi 241 de euro pe lună în 2012. Locuinţele cu trei camere au acum un preţ mediu cerut de 320 de euro pe lună, în creştere de la 299 de euro pe lună anul trecut şi 309 euro pe lună în 2012.

Apartament cu două camere, 360 de euro la Cluj

Potrivit studiului, în Cluj-Napoca, bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 220 de euro pe lună în 2017, faţă de 204 euro pe lună în 2016 şi 203 euro pe lună în 2012. Un apartament cu două camere, pe de altă parte, are un preţ mediu cerut de 360 de euro pe lună, în creştere de la 311 euro pe lună anul trecut şi de la 298 de euro lunar în urmă cu cinci ani. Nu în ultimul rând, locuinţele cu trei camere au ajuns anul acesta la 445 de euro pe lună, de la 409 euro pe lună în 2016 şi circa 390 de euro pe lună în 2012.

Iașiul, mai ieftin

Totodată, în capitala Moldovei, la Iaşi, închirierea unei garsoniere ajunge acum, în medie, la 191 de euro pe lună, faţă de 185 de euro pe lună anul trecut şi, respectiv, 186 de euro pe lună în 2012. În ceea ce priveşte apartamentele cu două camere, aşteptările proprietarilor se situează în prezent la 269 de euro pe lună, faţă de valoarea de 253 de euro pe lună valabila atât în 2016, cât şi în 2012. Cei care vor să închirieze o unitate locativă cu trei camere trebuie să dispună acum de 319 euro pe lună, la fel ca în 2012, dar mai mult decât cei 273 de euro pe lună necesari anul trecut. Nu în ultimul rând, în Timişoara, în oraşul de pe Bega, bugetul mediu pentru închirierea unei garsoniere a ajuns în 2017 la 171 de euro pe lună, în creştere de la 165 de euro pe lună anul trecut şi, respectiv, de la 150 de euro pe luna în 2012.

Septembrie, cea mai plină perioadă a anului privind chiriile

Clienţii interesaţi de un apartament cu doua camere trebuie să plătească, în medie, 278 de euro pe luna, faţa de 261 de euro pe lună în 2016 şi 197 de euro pe lună în 2012. Aşteptările proprietarilor de locuinţe cu trei camere au ajuns însă la 327 de euro pe lună, de la 311 euro pe lună anul trecut şi, respectiv, de la 241 de euro pe luna în urma cu cinci ani. Potrivit sursei citate, înainte de începerea noului an universitar, cererea pentru apartamente de închiriat creşte sensibil în luna septembrie, astfel că aceasta reprezintă, în mod tradiţional, cea mai plină perioadă a anului pentru piaţa de profil. În acest context, Imobiliare.ro lansează o noua ediţie a Târgului de Chirii şi prezintă, totodată, o analiză a preţurilor solicitate în principalele oraşe ale ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel