Chirieac: Valeriu Zgonea nu avea ce căuta la depunerea jurământului lui Gerea
Andrei Gerea a depus, miercuri, jurământul ca ministru al Economiei în absența președintelui Senatului și a președintelui PNL, Crin Antonescu. Analistul Bogdan Chirieac a declarat la RTV că la ceremonie ar fi trebuit să participe doar premierul și atât.
Răzbunarea lui Traian Băsescu a depășit limitele protocolului. Președintele Senatului, Crin Antonescu, nu a fost invitat la Cotroceni la depunerea jurământului de învestire a lui Andrei Gerea ca ministru al Economiei.
"Vă urez succes. Aveți două misiuni teribil de grele: Oltchimul și Cuprumin. Sper să se deruleze procese transparente în favoarea companiilor. Vă mullțumesc și vă doresc în continuare succes la toți", a declarat Traian Băsescu la Cotroceni.
Analistul Bogdan Chirieac a declarat că "la încălcarea clară a protocolului săvârșit de către domnul Traian Băsescu n-ar fi trebuit să achieseze alți membri a căror prezență nu era absolut necesară la ceremonie. De pildă, domnul Valeriu Zgonea poate avea altceva de făcut decât să participe la ceremonie. De exemplu, probabil că acolo trebuia să fie premierul și cam atât".
Referitor la schimbul replici dintre Traian Băsescu și Victor Ponta, după depunerea jurământului de către ministrul Economiei, Chirieac a spus că nu crede că "Victor Ponta intră în jocul cu Traian Băsescu, fiindcă exact când o să-i fie lumea mai dragă lui Victor Ponta, domnul Băsescu va scoate un iepuraș din pălărie, cum îi șade mai bine. Nu cred că de ieri până astăzi sau de săptămâna trecută până săptămâna asta, brusc și-au dat seama că au un țel comun, de la procurorul băsist Papici și până la scandalul cu DNA-ul și alte asemenea lucruri domnul Băsescu s-a animat brusc de sentimente umane și căldură sufletească", a mai declarat Bogdan Chirieac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News