Data actualizării:
Data publicării:

Chirieac: Trebuie dat afară din Guvern. La fel cum trebuie Câciu, care, mă rog, acesta în mod normal ar trebui tras la răspundere pentru ce a comis

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Analistul politic Bogdan Chirieac a zis, în opinia sa, cine ar trebui dat afară imediat din Guvern, în contextul noilor măsuri fiscale care dau fiori reci mediului de afaceri.

'Deocamdată nu am motive să îmi pierd încrederea în premier, în actualul Guvern al României și în coaliția PSD-PNL. Dacă vor lua acele măsuri fiscale, nu doar eu îmi voi pierde încrederea, ci și toată populația (...) Cel care a propus chestiunea aceasta de a se majora taxele și impozitele cred că trebuie dat afară din Guvern! La fel cum trebuie Câciu, care, mă rog, acesta în mod normal ar trebui tras la răspundere pentru ce a comis. Pentru punerea României într-o asemenea stare de vulnerabilitate el nu trebuia să fie mutat la Ministerul Fondurilor Europene, unde înțeleg că i-a zăpăcit și pe cei de acolo. Trebuia să răspundă, nu știu cum, politic! (...) În final, creșterea taxelor și impozitelor se va duce în prețurile celor care consumă. Tot aceștia vor fi puși să plătească!', a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, într-o intervenție în studioul România TV.

Tot în contextul diminuării risipei bugetare, analistul politic a punctat ce ar trebui să se facă, nu creșterea taxelor și a impozitelor, ci desființarea unor instituții 'fără nicio țintă'.

'Ministerul Familiei a fost creat politic, pentru ca doamna Firea să fie parte, ministru în Guvern. În loc să îl desființeze, fiindcă nu are nicio țintă, atribuție bine precizată, ce face? Se mută într-un hotel nou construit cu ministerul. Apropo, de risipa bugetară, îmi este foarte teamă că astfel de lucruri pot schimba într-o manieră dramatică situația politică în România anul viitor.', a mai declarat Bogdan Chirieac.

Planul Guvernului pentru 'reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului' dă fiori reci mediului de afaceri

Premierul Marcel Ciolacu a avut, miercuri, o întâlnire de lucru cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la sediul ministerului, în contextul în care Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă privind reduceri de cheltuieli în sistemul bugetar care cuprinde 50 de măsuri.

"Am avut o discuţie foarte aşezată în principal pe ordonanţa de urgenţă pe care urmează să o promovăm în Guvernul României în ceea ce priveşte partea de reduceri de cheltuieli din sistemul bugetar. Sunt peste 50 de măsuri, domnul ministru le va detalia. Ele au fost discutate şi în cadrul Coaliţiei. De fapt şi de drept, vorbim în primul şi în primul rând, din punctul meu de vedere, de prima reformă reală în ceea ce priveşte sistemul bugetar. Este pentru prima oară când un Guvern al României îşi asumă o astfel de abordare", a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a subliniat că măsurile propuse de ministrul Finanţelor sunt "corecte".

"Cred cu tărie că toate măsurile propuse în acest moment de domnul ministru sunt corecte. Este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri. Cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a muncii. Sunt peste 50 de sporuri. Este incredibil unde a ajuns acest fenomen şi mă bucur că am un partener, actualul ministru al Finanţelor Publice, să ne asumăm aceste lucruri curajos şi să le explicăm românilor foarte clar", a declarat Ciolacu.

VEZI ȘI: „Cum este posibil ca un muncitor din construcții să nu plătească taxe?“ / Mircea Coșea, replică dură pentru politicieni - https://www.dcnews.ro/cum-este-posibil-ca-un-muncitor-din-constructii-sa-nu-plateasca-taxe-mircea-cosea-replica-dura-pentru-politicieni_924857.html 

VEZI ȘI: Capcană cu produsele ieftine de la 1 august 2023. Atenție: Cum riști să iei mai scump. Elena Cristian: Și uite așa... se poate schimba „nota de plată” la final - https://www.dcnews.ro/capcana-cu-produsele-ieftine-de-la-1-august-2023-atentie-cum-risti-sa-iei-mai-scump-elena-cristian-si-uite-asa-se-poate-schimba-nota-de-plata-la-final_924750.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel