”Situația în PNL este explozivă. La ora 19:00 s-a convocat BPN-ul, ca apoi să fie anulat de către președintele Ludovic Orban, care a spus că e nestatutar și că îl va convoca dânsul la sfârșitul negocierilor. Deci PNL este profund nemulțumit de împărțeala făcută.
Să nu uităm că PNL nu a câștigat alegerile, dar îl are pe președintele Iohannis, care este și președintele PNL. Eventualele catastrofe care se vor produce în această guvernare nu vor fi decontate de USR, pentru că la ei nu se vede, e un partid #rezist, asimilat protestelor din Piața Victoriei, astfel că le va deconta PNL-ul (n.r. catastrofele), partid autentic, cu structură, cu doctrină, intrat în conștiința publică. El va deconta eventualele probleme care o să apară. Și vor apărea în ministerele pe care PNL, cu multă nonșalanță, le-a împărțit la USR.
USR nu are o cultură a dialogului - mă uit la doamna Clotilde Armand, de exemplu - și, într-o criză, lucrurile se rezolvă prin bună înțelegere, rațiune, convocarea experților, utilizarea tuturor forțelor politice, ceea ce USR până acum nu a dat dovadă că poate să facă. În plus, a primit ministere esențiale. Cum să dai Justiția, când a fost meritul președintelui Iohannis, cu statul de drept? Cum să dea PNL Justiția? PNL avea multe opțiuni, inclusiv un guvern minoritar. De ce să te încurci cu o zonă care în Europa a și trecut?” a subliniat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii