Chirieac: "Situația escaladează. Sunt speculate înspăimântător"
Bogdan Chirieac a comentat protestele generate de moartea lui George Floyd care continuă și astăzi la Londra. Analistul spune că manifestațiile vor continua să escaladeze existând posibilitatea să ajungă chiar și în Europa de Est.
"Situația escaladează și va continua să escaladeze. Fundamental, chestiunile pentru care oamenii aceștia se simt frustrați, nu au dispărut. Criza economică de după COVID-19 va accentua acește miscări. Orice pretext este bun. De la această tragedie s-a aprins lumea, dar George Floyd, în opinia mea este pretextul, de fapt, pentru foarte multe lucruri care sunt nerezolvate. Putea să fie orice altceva cu impact emoțional. Culmea este că apar astfel de probleme în special în miezul lumii civilizate, în SUA și în Europa Occidentală.Să vedem dacă se va întinde și către noile democrații, către Europa de Est. Fundamental, discrepanțele economice existente sunt speculate înspăimântător de neo marxiști. Și noi avem în România neo-marxiști care acționează prin mimetism față de neo-marxiștii din lumea occidentală. Probabil vom avea și în Europa de Est astfel de desfășurări, dar deocamdată ele există doar în Vest, " a spus Bogdan Chirieac la Antena 3.
Reamintim că poliţia a impus restricţii sâmbătă protestatarilor mişcării "Black Lives Matter" (vieţile negrilor contează) şi grupurilor de extremă dreapta, pe fondul temerilor legate de violenţă în centrul Londrei, după ce mii de protestatari antirasism s-au alăturat vineri evenimentelor în toată Marea Britanie, relatează dpa.
Poliţia Metropolitană a desemnat zone separate în centrul Londrei pentru Black Lives Matter şi contraprotestele grupurilor de extremă dreapta, ordonând de asemenea terminarea tuturor protestelor până la ora 17:00 (16:00 GMT).
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News