Bogdan Chirieac consideră că situația epidemiologică COVID-19 în București a atins un nivel atât de mare încât doar carantinarea mai poate rezolva problema. Însă, e de părere analistul, Guvernul ezită în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, existând riscul să piardă la nivel electoral din cauza reintroducerii unor restricții.
„Îmi e teamă că la București doar carantinarea mai poate rezolva problema. Altă soluție nu mai avem. În privința situației epidemiologice din România, în București, probabil că singura șansă să oprim dezastrul este carantinarea.
Atunci când au început școlile, doamna Anisie a fost total nepregătită, pe 14 septembrie, toți specialiștii au spus că infectările vor crește exponențial. La alegerile locale s-a atras atenția că nu se întâmplă nimic dacă le mai amânăm având un asemenea nivel de infectare. Acum suntem într-o situație critică. Azi există 3.500 de cazuri noi, probabil că se va ajunge la 4.000”, a precizat Bogdan Chirieac, la Antena 3.
Analistul politic a atras atenția că se impun măsuri pentru a limita numărul de infectări, deși acestea sunt neplăcute și impopulare. „Dacă Guvernului liberal îi este teamă de alegerile parlamentare pe care singur le-a fixat pe 6 decembrie nu are decât să le amâne. Eu cred că e mult mai important să salvăm viața a mii de români și sănătatea a zeci de mii, poate sute de mii de români, decât să ținem Bucureștiul deschis cu orice preț pentru ca după alegerile parlamentare să fie introduse carantinarea și restricțiile”.
„Guvernul nu acționează ferm deoarece crede că își diminuează șansele la alegerile parlamentare. Dacă nu ar fi spectrul alegerilor în acest moment, probabil că Guvernul ar face ceea ce trebuie”, a conchis Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă