Data publicării:
Chirieac: S-a creat marele partid comunist de dreapta
Prin aprobarea fuziunii PNL - PDL s-a creat "marele partid comunist de dreapta", crede analistul politic Bogdan Chirieac, care arată că prin formarea noii structuri s-a "externalizat băsismul", care în prezent mai poate fi găsit doar la Partidul Mișcarea Populară.
Chirieac spune că partidul rezultat din fuziunea PDL - PNL "va fi contraponderea, sperăm, la 25 de ani de la Revoluție, pentru PSD".
"Structurarea partidului, îi zic eu comunist de dreapta, pentru că este organizat cum știe dl. Vasile Blaga, și știe bine. Dl. Vasile Blaga, e ziua lui astăzi și și-a făcut câteva cadouri. Poate fi o zi memorabilă în istoria României prin faptul că se formează marele partid de dreapta. Doi, dispare PDL-ul. O aroganță foarte subtilă pe care Vasile Blaga o face d-lui Traian Băsescu. Răspunsul de la perdeluță vine astăzi prin răspunsul lui Blaga: PDL nu mai există, dar există un mare PNL", a declarat Bogdan Chireac, sâmbătă, în emisiunea "Panorama", de la Antena 3, moderată de Oana Stănciulescu.
Analistul politic îl descrie pe Vasile Blaga drept "cel mai bun organizator de partide", urmașul lui Octav Cozmâncă.
"Mai mult, îi ajută foarte mult în - să vedem dacă va fi - procesul de debăsificare a României (...) Procesul de debăsificare este mai ușor de făcut și este în favoarea noului partid de dreapta pentru că PMP s-a pus deoparte. În acest moment, chiar și cei care au fost acolo spun 'nu noi, căutați-i acolo, căutați-i în CPEx'. S-a externalizat băsismul. 'Băsismul este la PMP, îl găsiți acolo. Noi suntem partidul de dreapta' ", a adăugat Chirieac.
"Alianța Creștin Liberală" îi face necazuri lui Iohannis, avertizează un sociolog
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News